Schi

Celebrul Alberto Tomba vine în România

Alberto Tomba, unul dintre cei mai mari schiori din toate timpurile
Alberto Tomba, unul dintre cei mai mari schiori din toate timpurile

Competiția de schi din România la care a fost invitat multiplul medaliat olimpic și mondial Alberto Tomba, care trebuia să se desfășoare între 23 și 24 ianuarie, a fost amânată, cel mai probabil, conform primarului orașului Azuga, Adrian Purcaru, pentru sfârșitul lunii februarie. „Deocamdată nu s-au găsit fondurile necesare să organizăm competiția pe 23-24 ianuarie. Nu am vrut să facem ceva pe grabă. Vrem să organizăm această competiție în jurul lui Alberto Tomba și nu putem să facem ceva la întâmplare. Acum am găsit sponsorii necesari și sperăm ca la sfârșitul lui februarie să aibă loc acest eveniment, însă nu pot spune asta cu siguranță. Noi încercăm să organizăm acest eveniment încă din septembrie, octombrie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul orașului Azuga, Adrian Purcaru.
În data de 24 noiembrie 2008, Dan Mălușel, membru al Biroului Federal al FRSB, declarase că Alberto Tomba a fost invitat de onoare la Cupa FRSB FIS la schi, care se va desfășura în Azuga, în perioada 23-24 ianuarie 2009.
Cine este Tomba
Purcaru a menționat că organizează această competiție tocmai pentru ca fostul schior să vină în România. „Am discutat cu impresarul lui Alberto Tomba și acesta a fost de acord să vină în România. El putea să fie prezent și pe 23-24 ianuarie, dar nu eram gata noi. În principiu, noi organizăm acest eveniment tocmai pentru prezența lui Tomba, altfel nu îl mai făceam”, a explicat Purcaru.
Alberto Tomba, 42 de ani, s-a retras din competițiile de schi în 1998. Tomba, care a practicat schiul profesionist timp de peste 20 de ani, a câștigat trei medalii de aur la Jocurile Olimpice, două la Calgary, în 1988, la slalom și slalom uriaș, și una la Albertville, în 1992, la slalom uriaș. Tomba mai are în palmares două medalii de argint la Jocurile Olimpice, două medalii de aur la Campionatele Mondiale din 1996, din Sierra Nevada. El a devenit primul schior care a câștigat cel puțin o etapă de Cupa Mondială timp de 11 ani consecutiv.

Recomandări

Trei mențiuni și un premiu special pentru elevii suceveni, la etapa națională a Olimpiadei „Cultură și spiritualitate românească”