Cele 34 de persoane acuzate de infracțiuni informatice vor rămâne în arest



Cele 34 de persoane acuzate de infracțiuni informatice vor rămâne în arest, după ce Curtea de Apel Pitești a respins, ieri seară, ca nefondate recursurile avocaților acestora la măsura arestării preventive pentru 29 de zile dispusă de Tribunalul Vâlcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Curții de Apel Pitești, judecarea recursurilor a început în jurul orei 12.00, acuzații fiind aduși în sala de judecată în grupuri de câte șapte – opt persoane, cu excepția lui Nicolae Popescu, cel care a dispărut din clădirea Tribunalului Vâlcea după ce i-a expirat ordonanța de reținere cu puțin timp înainte ca magistrații Tribunalului să emită mandat de arestare preventivă pe numele lui, în prezent acesta fiind dat în urmărire națională și fiind căutat de Poliție.
Sentința de ieri seară a Curții de Apel Pitești, dată în ședință publică, este definitivă.
La ora transmiterii acestei știri, cele 33 de persoane, între care și o fată din București, au fost duse cu cinci dube de Poliție spre arestul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea.
Curtea de Apel Pitești a judecat, ieri, recursurile înaintate de apărătorii celor 34 de persoane acuzate de infracțiuni informatice, pe numele cărora Tribunalul Vâlcea a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Inculpații aflați în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au fost transportați la Pitești sub escortă.
Tribunalul Vâlcea a emis, în 7 aprilie, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele tuturor celor 34 de persoane reținute cu o zi înainte de procurorii DIICOT, pentru infracțiuni informatice, toți contestând decizia instanței.
Potrivit reprezentanților Tribunalului Vâlcea, persoanele pe numele cărora au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, între care și o fată din București, au fost introduse în arestul Poliției Județene Vâlcea, cu excepția unuia dintre ei, Nicolae Popescu, în vârstă de 30 de ani, din Alexandria, care a plecat de la Tribunalul Vâlcea înainte ca instanța să emită mandatele de arestare și care a fost dat în urmărire națională.
Persoanele arestate preventiv de către magistrații Tribunalului Vâlcea sunt acuzate de infracțiuni informatice precum fals informatic în formă continuată, înșelăciune calificată cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani în formă continuată, fraude informatice, inițiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, unii dintre cei 34 fiind acuzați de toate cele cinci infracțiuni.
Cei 34 sunt Florin Dan Mișcoci, Alexandru Răduț, Marius Adrian Ologu, Marian Sorin Grigorie, Laurențiu Dumitru Anghel, Vasile Petronel Avram, Florin Buceag, Iulian Stere, David Gabriel Cârstea, Narcis Nicolae Petrache, Sebastian Lungu, Bogdan Mehedințu, Daniel Alexandru Ciomag, Aurel Cătălin Dincă, Gheorghe Tiberiu Budărescu, Ionuț Sorin Dumitru, Gabriel Drăghici, Nicolae Cristian Ciucă, Nicolae Popescu, Dumitru Daniel Busogioiu, Ovidiu Vlad Cristea, Ștefan Iordachi, Florin Nicula, Nicolae Andrei Paraschiva, Cătălin Sârbu, Marian Lovită Priboi, Mihaela Florina Ungureanu, Vlad Nicolae Vrapciu, Flore Valentin Boje, Alin Constantin Cotă, Florin Dorin Răducu, Călin Cornel Fălcușan, Alexandru Nicolăescu, Claudiu Marian Turica.
Potrivit reprezentantilor Tribunalului Vâlcea, mandatele sunt valabile din 7 aprilie pâna în 5 mai.
Zeci de persoane au fost duse, marțea trecută, la audieri la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Vâlcea în cadrul unei anchete privind licitații frauduloase pe internet, unde procurorii au colaborat cu ofițerii FBI și Secret Service.
Simultan cu acțiunea procurorilor DIICOT, au fost făcute percheziții domiciliare în Praga (Cehia) – zece, în Statele Unite ale Americii – șapte, fiind vizați alți membri ai grupărilor infracționale organizate.
Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2006, trei grupări infracționale organizate au acționat pe teritoriul mai multor state – Spania, Italia, Franța, Noua Zeelandă, Danemarca, Suedia, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii, Canada, Elveția, organizând licitații frauduloase prin intermediul internetului.
Până în prezent, au fost identificate peste 800 de victime, prejudiciul produs fiind de aproximativ 800.000 de euro.
Marțea trecută, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au fost făcute 101 de percheziții domiciliare în municipiul București – 31 și în județele Vâlcea – 41, Teleorman – 12, Timiș – patru, Argeș, Prahova, Brașov, Constanța, Dolj, Giurgiu, Suceava, Botoșani, Bacău.
Potrivit Poliției Române, cele trei grupări infracționale sunt formate din peste 250 de persoane.