Intervenție

Cel mai mare cartier de locuințe din municipiul Fălticeni rămâne astăzi fără apă



Miercuri, 31 octombrie, în cel mai mare cartier de locuințe din municipiul Fălticeni, 2 Grăniceri, se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru remedierea unor defecțiuni pe conducta de 300 milimetri, în parcarea situată în vecinătatea Dispensarului medical. Intervenția este programată în intervalul orar 08.00-15.00 și, conform dispeceratului ACET Fălticeni, vor fi afectați consumatorii de pe străzile: 2 Grăniceri, Cotești, Broșteni, Petru Rareș, Pictor Șoldănescu, Țărăncuței, Dogarilor, Revoluției (parțial), Aleea George Grămadă. Printre unitățile afectate se numără Grădinița „Dumbrava Minunată”, Dispensarul medical Nr. 3, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”. Lipsa apei va fi resimțită și de consumatorii casnici arondați următoarelor asociații de proprietari: nr. 7 – doar blocurile de pe Str. Revoluției, nr. 8, nr. 9, nr. 11, nr. 12, nr. 13, nr.17, nr.18.



Recomandări