Cei mai mulți românii ar investi în imobiliare dacă ar câștiga un milion de euro – sondaj Synovate



Cei mai mulți românii ar alege să investească un câștig de un milion de euro în cumpărarea unei case sau extinderea locuinței, la fel ca majoritatea populației din Europa Centrală și de Est și Orientul Mijlociu, iar o categorie importantă ar deschide propria afacere, potrivit unui studiu Synovate.
„Întrebați despre cum ar investi un câștig de un milion de euro, 37% dintre consumatorii din România au răspuns că ar cumpără o locuință sau o casă mai mare pentru a locui, la fel ca locuitorii din toate celelalte state incluse în sondaj cu excepția celor din Emiratele Arabe Unite. Deschiderea propriei afaceri a reprezentat a doua opțiune în România, preferată de 15% dintre consumatori”, se arată în studiul realizat de compania de cercetări de piață Synovate, transmis MEDIAFAX.
Totodată, 11% din românii intervievați au răspuns că ar cheltui câștigul de un milion de euro pentru chestiuni legate de stilul de viață, cum ar fi cumpărarea de mașini, bunuri sau vancanțe.
La nivel regional, opțiunea de a utiliza un câștig de un milion de euro pentru investiții imobiliare a fost numită de 50,2% dintre respondenții din Ungaria, de 44,1% dintre cei din Cehia și de 43,6% dintre ruși.
Pe de altă parte, 16% dintre români anticipează că situația financiară personală se va înrăutăți în viitorul apropiat.
În același timp 16% dintre români au un sentiment de insecuritate cu privire la partea financiară, acesta fiind al șaselea cel mai ridicat procent obținut în statele incluse în sondaj, după Rusia (36%), Ungaria (27%), Bulgaria (25%), Turcia (25%) și Ucraina (22%).
„Având în vedere procentul relativ ridicat dintre consumatorii români care se simt expunși financiar, pesimismul general privind viitorul și dorința multor oameni de a-și cumpăra o locuință sau de a-și extinde domiciului actual, există oportunități evidente pentru ca băncile să-și extindă portofoliul de produse și servicii în condițiile economice adverse din prezent”, a declarat directorul pentru România al Synovate, Carmen Wieck.
Ea a precizat că oportunitățile existente pentru bănci sunt sporite de faptul că românii tind în mod aproape egal să apeleze pentru sfaturi financiare atât la membrii familiei, cât și la consilierii bancari și financiari.
În România, clienții băncilor preferă să consulte pentru sfaturi financiare membrii familiei (39%), oficialii băncilor (36%), prietenii (9%) și consultanții financiari (8%).
Studiul Synovate a fost realizat, în perioada octombrie – decembrie 2009, pe un eșantion reprezentativ de 1.000 clienți din sectorul bancar în fiecare din cele 13 țări incluse în studiu – Rusia, Polonia, Ucraina, Slovacia, Ungaria, Cehia, Grecia, Serbia, Bulgaria, România, Turcia, EAU ș Arabia Saudită. Studiul a acoperit 29 de bănci internaționale, 211 instituții locale și 13.000 de clienți ai băncilor.