Astăzi, la sediul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se va desfășura prima probă, cea scrisă, a concursului organizat în vederea ocupării postului de director al CAS Suceava, urmând ca interviul să aibă loc în data de 25 ianuarie. Pentru cârma instituției și-au depus candidatura dr. Ciprian Văcăreanu și dr. Adela Băișanu. Ciprian Văcăreanu este medic generalist și deține funcția de manager regional de vânzări la compania Glaxo Smith Kline, în vreme ce Adela Băișanu este medic stomatolog. În prezent, în fruntea CAS Suceava se află ec. Oana Elena Picioc, numită cu titlu interimar în luna iunie 2012.
Pentru proba scrisă, candidații au fost nevoiți să se pregătească dintr-o bibliografie impusă, iar în cadrul interviului aspiranții trebuie să-și prezinte planul managerial, elaborat pentru un an bugetar, adaptat sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Pentru depunerea candidaturii în vederea ocupării postului de director al CAS Suceava cerințele nu au fost deloc ușoare. Aspiranții trebuiau să îndeplinească o serie de condiții de studiu și vechime potrivit cerințelor postului, respectiv studii superioare de lungă durată, pregătire managerială în domeniul de activitate sau în sistemul de sănătate, vechime în specialitate de minim cinci ani, precum și activitate desfășurată în management de minim trei ani.
Au fost admiși doar cei cu „capacitate de exercițiu deplină”, fără condamnări pentru săvârșirea de infracțiuni.
Rezultatele probelor se vor publica la două zile de la susținerea testărilor.
Testare
Cei doi aspiranți la șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate susțin astăzi concursul pentru ocuparea funcției de director
