CE, referitor la problema romilor: Este o problemă a fiecărui Guvern



Expulzarea romilor este o problemă care ține de competența autorităților naționale, acestea fiind libere să decidă cum să aplice dispozițiile legislative, a declarat, joi, un purtător de cuvânt al CE, adăugând că problema romilor nu aparține Executivului comunitar, ci fiecărui Guvern în parte.
„În ceea ce privește problema romilor și posibilitatea expulzării acestora, aceasta este o problemă a fiecărui stat membru care trebuie să decidă cum să pună în aplicare dispozițiile legislative”, a explicat Matthew Newman, purtător de cuvânt al comisarului responsabil pentru Justiție, Drepturi Fundamentale și Cetățenie, Viviane Reding.
Întrebat dacă, din perspectiva legislației europene, Franța poate decide să expulzeze romi, atât timp cât aceștia sunt cetățeni ai unor state membre UE și au dreptul la liberă circulație, Newman a precizat că trebuie analizat fiecare caz individual și că această situație este exclusiv de competența Franței, iar Comisia Europeană „nu poate merge mai departe”.
„Franța și fiecare stat membru au dreptul să-și controleze teritoriul, să lupte împotriva criminalității. În ceea ce privește cetățenii, dacă există probleme cu indivizii, trebuie studiat cazul acestora separat. Trebuie studiat fiecare caz în parte. (…) Există și trebuie făcut și un test al proporționalității, de fiecare dată când se pune problema expulzării. Acest test presupune sa te uiți la caz în întregul său – dacă există un istoric infracțional al individului, dacă acuzațiile sunt grave -, toate acestea fiind analizate de stat. Tot statul verifică aspecte ca de exemplu perioada de timp de când este persoana respectivă pe teritoriul său, care este gradul de atașament față de țară, dacă de exemplu persoana respectivă este căsătorită. Noi nu suntem aici să tratăm problema romilor. Asta este problema fiecărui Guvern”, a spus el.
Ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux, a promis, miercuri, în urma unei reuniuni la Palatul Elysee, că romii care comit delicte vor fi repatriați „aproape imediat” spre România și Bulgaria, relatează AFP.
Hortefeux a adăugat că jumătate din taberele ilegale de romi și nomazi din Franța vor fi desființate în termen de trei luni. Ministrul a estimat la 300 numărul taberelor din țară.
Președintele francez, Nicolas Sarkozy, a convocat pentru miercuri o reuniune specială controversată la Palatul Elysee, pentru a examina „problemele puse de comportamentul unora” dintre romi și nomazi, după violențele petrecute în urmă cu circa zece zile într-o localitate din centrul Franței, când o jandarmerie a fost atacată și mai multe daune au fost produse, în urma morții unui tânăr rom, ucis de un jandarm în timpul unei urmăriri.