Premierul Sorin Grindeanu a declarat marți, după discuțiile de la sediul PSD, că în proiectul de buget pe anul 2017 vor fi alocați mai mulți bani pentru transporturi, sănătate și agricultură, scrie Mediafax. ”Cei mai mulți bani primesc transporturile, sănătatea, agricultura și IMM-urile, conform programului de guvernare. La CSM, Înalta Curte și Ministerul Public, au rămas la fel cheltuielile. Sunt stabilite de hotărâri judecătorești, de aceea au apărut acele creșteri de buget”, a spus Grindeanu.Guvernul va tăia însă bani de la Administrația Prezidențială, care va avea în 2017 un buget cu 13% mai mic decât anul trecut. De asemenea, bugetul SRI va fi micșorat cu 15%, potrivit unor surse din PSD.





