CE: Economia României dă „semne clare” de supraîncălzire, iar estimările sunt „oarecum optimiste”



Economia României dă „semne clare” de supraîncălzire, iar creșterea PIB estimată de autoritățile de la București pentru 2008 și 2009 este „oarecum optimistă”, se arată în avizul Consiliului UE privind programul de convergență actualizat al României pentru perioada 2007-2010.
„România a înregistrat o creștere economică puternică, de ordinul a 6,5 % în medie anual, între 2003 și 2006. Cu toate acestea, economia sa foarte performantă dă semne clare de supraîncălzire, prezentând un deficit extern ridicat și în creștere (estimat la aproape 13 % din PIB în 2007) și o reducere a finanțărilor provenite din ISD (investiții străine directe), în pofida nivelului ridicat al investițiilor altele decât cele legate de privatizări, dar totuși atenuate datorită unei proporții mai mari a aporturilor de capital pe termen mediu și lung, potrivit informațiilor disponibile în prezent pentru anul 2007”, se spune în avizul Consiliului.
Deficitul tot mai ridicat de forță de muncă, creșterea puternică a salariilor și dezvoltarea rapidă a împrumuturilor contractate de gospodării reprezintă alte semne ale supraîncălzirii.
Creșterea bruscă a inflației, după o lungă perioadă de dezinflație reușită, a fost declanșată în principal de șocuri asupra factorilor de ofertă, cauzate de performanțele slabe ale sectorului agricol în2007, în urma intemperiilor. Aceasta a fost agravată de efectele asupra cererii globale ale creșterii veniturilor și creditelor, ale politicilor nerestrictive în materie fiscală și de salarizare a sectorului publicși ale deprecierii leului începând cu luna august 2007 (după aprecierea din ultimii ani).
Pentru a continua să se apropie rapid de PIB-ul mediu pe cap de locuitor al UE-27, este imperativ ca România să remedieze dezechilibrele externe crescânde, atenționează Comisia.
În acest context, politica fiscală are un rol cheie prin moderarea cererii interne, îmbunătățind totodată calitatea finanțelor publice, în special printr-o reorientare spre investiții de accelerare a creșterii economice.
„Scenariul macroeconomic care stă la baza programului prevede o accelerare a creșterii PIB-ului de la 6,1 % în 2007 la 6,5 % în 2008, acesta urmând a se fixa la 5,8 % în 2010. Pe baza informațiilordisponibile în prezent, creșterea prevăzută în 2008 și 2009 este oarecum optimistă. În special, este neclară modalitatea potrivit căreia se va putea realiza reducerea contribuției negative a exporturilornete la creștere într-un context caracterizat de creșterea costurilor unitare ale forței de muncă și de puternice presiuni ale cererii, accentuate datorită unei politici fiscale nerestrictive”, se menționează în document.
Comisia Europeană estimează pentru acest an o creștere economică de 5,9% și de 5,8% în 2009. Executivul UE nu prezintă o prognoză privind PIB în 2010.
Reprezentanții UE mai arată că amploarea și agravarea rapidă a dezechilibrelor externe sunt îngrijorătoare, după cum o dovedește tendința de depreciere a leului începând cu mijlocul anului 2007, în contextul unei reevaluări generale a riscurilor de pe piețele financiare internaționale.
De asemenea, previziunile programului în ceea ce privește inflația par a fi, de asemenea, foarte pesimiste.
„Presiunile inflaționiste puternice datorate evoluției salariilor (inclusiv salariile funcțiilor publice), creșterii rapide a prețurilor internaționale ale produselor alimentare și bunurilor de larg consum, precum și cursului de schimb mai scăzut (după o lungă perioadă de apreciere) sugerează existența unei încetiniri mai pronunțate a procesului de dezinflație. Astfel, se estimează că diferențialul de inflație (IAPC) față de UE-27 se va stabiliza sau nu se va reduce decât ușor pe parcursul perioadei analizate. În ansamblu, există posibilitatea ca combinația de politici expuse în program să nu determine progresul pe calea convergenței nominale”, se mai spune în evaluarea Consiliului UE.