Concedierile din administrația locală decise de Guvern sunt constituționale, potrivit deciziei Curții Constituționale, care a respins sesizarea Avocatului Poporului care a reclamat nelegalități privind adoptarea OUG 63/2010 care modifică Legea finanțelor publice.
Avocatul Poporului a sesizat, în 15 iulie, Curtea Constituțională (CC) cu privire la OUG 63/2010 care completează Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și stabilirea unor măsuri financiare, AP reclamând contrarietatea dispozițiilor cu legea fundamentală, în special limitele delegării legislative.
Din examinarea dispozițiilor OUG 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii 273/2006 privind finanțele publice, precum și stabilirea unor măsuri financiare, publicată în 2 iulie, Avocatul Poporului (AP) a „observat că acest act normativ conține norme contrare unor prevederi din Constituție”.
Astfel, AP a ridicat direct în fața CC excepția de neconstituționalitate a OUG 63/2010.
„Argumentele de neconstituționalitate invocate de către Avocatul Poporului au vizat în esență, contrarietatea OUG 63/2010, față de articolul 115, alineatele 4 ș 6, din Constituție, instituind exigențele constituționale privind adoptarea OUG și limitele delegării legislative, precum și față de articolul 120-122 din Constituție privind principiile de bază ale administrației publice, autoritățile comunale și orășenești, consiliul județean”, se arată în comunicat.
Liberalii i-au cerut Avocatului Poporului, la începutul lunii iulie, să ridice direct „excepția de neconstituționalitate” a OUG 63 din 30 iunie, invocând că ordonanța nu respectă caracterul de „urgență”, încalcă principiul autonomiei locale și afectează regimul autorităților administrației publice locale.
Potrivit sesizării trimise de liberali Avocatului Poporului, OUG 63/2010, care modifică Legea finanțelor publice și care prevede, printre altele, reducerea numărului de angajați din administrația locală, nu respectă criteriile de urgență și de „situație extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată”.
Guvernul a decis, la începutul lunii iulie, disponibilizarea a aproximativ 55.000 până la 60.000 angajați din sectorul public, dintre care cei mai mulți, respectiv circa 54.000 persoane, vor fi concediați din administrația locală. Disponibilizările de personal vor fi efectuate pe baza standardelor de cost.
Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, susținea că, în urma calculelor făcute, la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale, numărul de posturi peste normative este de 53.432. Potrivit acestuia, economia de cheltuieli de personal cu respectarea normativului este de 1,5 miliarde lei, reprezentând o reducere de personal de 26,2% și o diminuare de cheltuieli de 29,1% din total.
Curtea Constituțională a dezbătut, marți, sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituționalitatea OUG63/2010, instanța contituțională respingând-o.