Cerere

Cazul „valiza” a fost trimis la Cluj

În cazul „valiza”, toate drumurile lui Gigi Becali duc la Cluj
În cazul „valiza”, toate drumurile lui Gigi Becali duc la Cluj

Curtea de Apel Cluj va soluționa procesul în care Gigi Becali cere recuperarea banilor confiscați în dosarul „valiza”, după ce vineri judecătorii bucureșteni au admis cererea în acest sens formulată de acuzare. La termenul de vineri al procesului, procurorul de ședință a solicitat judecătorilor Curții de Apel București trimiterea cauzei pentru soluționare instanței similare din Cluj, explicând că aceasta este o cerere accesorie a dosarului penal aflat la instanța clujeană, astfel că ea trebuie judecată de această instanță de fond.
În replică, avocatul lui Teia Sponte, cel care a solicitat în numele lui Gigi Becali recuperarea banilor din dosarul „valiza”, le-a spus judecătorilor că, în opinia sa, Curtea de Apel București este instanța competentă să soluționeze această cerere și că reprezentantul DNA nu a indicat un temei de drept a cererii de declinare pe care a formulat-o.
Întrebat de instanță care este temeiul în baza căreia solicită declinarea plângerii la Curtea de Apel Cluj, procurorul a spus că este vorba de regulamentul de organizare și funcționare al instanțelor judecătorești.
După deliberări, Curtea de Apel București a admis, vineri, cererea procurorului.
Valiza cu 1,7 milioane de euro Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost deferit justiției de procurorii anticorupție în dosarul „valiza”, alături de alte cinci persoane, între care și selecționerul echipei naționale de fotbal, Victor Pițurcă. Procesul începe în 21 ianuarie, la Curtea de Apel Cluj.
Gigi Becali este acuzat de două infracțiuni de dare de mită și de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Alături de el au mai fost trimiși în judecată Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Pițurcă, Radu Gheorghe Marino și Raul Volcinschi.
În perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la „Universitatea Cluj” aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Național de Fotbal – Liga I – circa 100.000 de euro pentru fiecare – aceștia urmând, la fel ca în cazul precedent, să își îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-și apere corect șansele și să câștige meciul cu „CFR 1907 Cluj”.

Recomandări

Spitalul Clinic din Suceava angajează avocat în două procese intentate de fosta directoare de la Resurse Umane, Dana Mamciuc

Arest prelungit pentru șoferul care era aproape în comă alcoolică și circula în zig-zag pe șoseaua de centură a Sucevei

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina