Noi suntem un grup de cetățeni care vă facem cunoscut despre „arabul care repară dinții țăranilor din Dolhești”.
În comuna Dolhești sunt și oameni bine care fac cinste comunei noastre, nu mai departe avocatul poporului Muraru Ion este de la noi, avem inspectori la bănci pe țară în ministerul agriculturii, doctori, cântăreți de muzică populară, comisari de poliție.
Vă rugăm de la început să fie publicată și replica noastră, pentru că suntem abonați și noi la ziarul Monitorul.
Pe data de 4 decembrie 2007, am fost la cabinetul arabului. Nu mai puteam să stau de durerea de măsele. Ce să vezi, înăuntru erau prieteni de-ai lui, politică mare, am intrat să văd ce-mi spune și m-a dat afară căci nu are timp. Copiii din Dolhasca au plecat acasă cu durere, o femeie necăjită nu are ce mânca, i-a scos o măsea și i-a luat 400.000 de lei vechi.
Nu a stat niciodată până la ora 22 – 23, cel mai târziu este ora 15. Orișicând doamna Chirilă, nu tanti, cum a zis el, pleacă cu autobuzul de 15.30.
Înaintea lui au fost doctorițe stomatologice, cum ar fi domnișoara Suciu, care vorbeau frumos cu pacienții, nu dădeau lucrarea peste cap, cum face arabul.
O plombă costă de la 700.000 de lei vechi în sus și nu te ține decât o lună, cel mult două. Erau niște doctorițe foarte bune, trebuia să scoți bon, veneau din toate comunele vecine; eu mi-am făcut la domnișoara Suciu doi dinți în față și m-a ținut plomba 20 de ani.
A rămas comuna noastră de râsul lumii, a venit un arab să-și bată joc de noi. Spune că a luat exemplul lui Traian Băsescu, din contra, al lui Vadim Tudor, așa țipă și își bate joc de oameni.
Și pe medicul de familie l-a batjocorit și nu îl lasă în pace la fel, iar dumneaei este o doctoriță bună, vorbește frumos cu oamenii, nu avem ce discuta despre ea de rău.
Arabul vine la Dolhești numai marți, joi și duminica. De când a venit în comună și-a făcut cea mai mare vilă, magazin acasă și are făcut și cabinetul cu banii de pe spatele țăranilor, cum spune el. Dacă nu aveți încredere în noi veniți fără să știe el la dispensar și stați mai departe, să vedeți cum se lucrează. Să plece de unde a venit, că nouă nu ne pare rău. I-a căzut părul de frig sau de afurisit ce este; nu are timp să vină în fiecare zi la dispensar căci este asociat cu Albu Costache din Valea Bourii și umblă toată ziua pe drum cu răutăți, din cauza aceasta nu putem să ne dăm numele, căci e vai de capul nostru.
Noi vă rugăm foarte mult, cum primiți acest plic dați-i replica domnului doctor stomatolog Shaat Ayman despre adevărul care este. Noi vom trimite și la Ministerul Sănătății o plângere despre arab, despre cum își bate joc de noi în ziarul Monitorul, să vedem că ați ascultat și plângerea noastră. Vă mulțumim frumos.