Consilierul de stat la Președinție Cătălin Avramescu a declarat, marți, la o dezbatere pe tema sistemului sanitar, că nu mai este client al sistemului medical de 15 ani, precizând că, în schimb, a folosit recent ceai de păducel pentru tensiune.
„Voi asista cu multă curiozitate la dezbatere și voi asculta cu mult interes. Să vă spun de ce: pentru că – nu știu care este situația dumneavoastră – dar cel puțin eu nu mai sunt un client al sistemului de sănătate de vreo 15 ani. L-am părăsit îngrozit, cum bănuiesc că mulți au făcut-o deja”, a spus Cătălin Avramescu, în deschiderea unei dezbateri ISP-Fundația Konrad Adenauer, referitoare la sistemul de sănătate.
La dezbatere, care a fost moderată de Cătălin Avramescu, au luat parte Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, Cristian Vlădescu, Virgil Păunescu, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății și reprezentanți ai sistemului medical și farmaceutic.
În cadrul discuțiilor, Cătălin Avramescu a revenit la relația sa cu sistemul medical, mărturisind că recent s-a tratat de tensiune cu ceai de păducel.
„Ce simple sunt lucrurile de partea cealaltă a baricadei… Eu am făcut saltul direct spre capitalismul perfect. Zilele trecute mi-a spus soția mea, în contextul în care vroiam să mănânc nu știu ce: «Ai tensiune!»… Zice: «Ceai de păducel». Simplu! Vedeți?”, a spus el, în contextul în care se discuta despre oportunitatea unei asigurări private de sănătate.
Avramescu a fost contrazis de unul dintre cei prezenți la dezbatere, care i-a atras atenția că problema o reprezintă costurile tratamentului bolilor grave, care este foarte mare.
„Aici vă păcăliți și dumneavoastră și imensa majoritate a populației atunci când vorbește de asigurări private. Noi nu vedem decât sumele acestea mici – un abonament la firma X,Y, Z de 500, 1.000, 1.000.000. Ceea ce nu se vede este costul bolilor grave. Cât îți poți permite să suporți un tratament?”, a comentat unul dintre participanți.
„Acum, vorbind serios, riscul este foarte mic. Deci, în treaba asta cu asigurările, vă spun sincer, așa cum o văd eu, ca pacient potențial: este ca și cum aș investi în bilete de loterie”, a răspuns Avramescu.
„La 70 de ani n-o să mai fie riscul atât de mic să vă îmbolnăviți”, i s-a răspuns din sală.
Cătălin Avramescu a continuat, spunând că i se pare că este vorba despre o morbiditate redusă.
„Sincer vorbind, morbiditatea este atât de redusă – chiar dacă este, nu știu, 45% pe diferite boli grave – tot mi se pare puțin. Și, la drept vorbind, și dacă ar fi de 89% mie mi se pare că adesea este un tip de risc pe care un om de o anumită factură este dispus să și-l ia”, a replicat Avramescu.
Vorbele sale au stârnit din nou reacții – dintre care mare parte în glumă – din partea celor prezenți, motiv pentru care Cătălin Avramescu și-a reluat rolul de moderator, acordând cuvântul pentru o întrebare, în sală, nu înainte de a preciza amuzat că face acest lucru „rămânând cu încăpățânare la formula ceaiului de păducel”.