Pe malul Bucovățului

Casa sculptorului Toader Ignătescu din Păltinoasa va găzdui, în luna iulie, trei tabere de creație

Sculptorul Toader Ignătescu
Sculptorul Toader Ignătescu

SculptorulToader Ignătescu, care i-a invitat sâmbătă, la Păltinoasa, la un atelier de lucru în aer liber pe membrii Grupului artistic independent „Domino”, va găzdui în luna iulie, la casa lui de vacanță de pe malul pârâului Bucovăț, trei tabere de creație.
O ședință de lucru în plein air, ca un preambul la activitățile creative care se vor desfășura în luna iulie
Întors recent dintr-o călătorie în Franța (unde a reprezentat Păltinoasa, ca membru al delegației conduse de primarul comunei, Dumitru Cristian Carpiuc, în localitatea înfrățită, Draveil, la circa 30 de km de Paris), Toader Ignătescu a pus proprietatea sa la dispoziția Grupului artistic independent „Domino”, pentru o ședință de lucru în plein air, ca un preambul la activitățile creative care se vor desfășura aici în luna iulie.
Așa că pictorii grupării artistice sucevene, cărora li s-a alăturat sculptorul Toader Ignătescu, au lucrat în raiul înverzit de pe malul pârâului Bucovăț, loc în care, începând cu data de 1 iulie, vor poposi într-o tabără de pictură de zece zile opt artiști plastici de la Iași.
Tabere de creație pentru meșteri populari și artiști
După această primă tabără de creație, în intervalul 13-19 iulie, Toader Ignătescu va organiza și va găzdui tradiționala Tabără de meșteri populari de la Păltinoasa (ajunsă la cea de-a XI-a ediție), tabără care anul trecut, la ediția jubiliară, a reunit un număr record de participanți (27 de meșteri populari, artiști plastici și ucenici/copii din București și din județele Botoșani, Constanța, Iași, Neamț, Vaslui și invitați din Republica Moldova).
Anul acesta vor veni circa 15 meșteri populari și artiști, între care se vor afla și basarabenii care participă cu regularitate la tabăra inițiată de sculptorul bucovinean, singura tabără de meșteri populari din județul Suceava, care, de la prima ediție, s-a desfășurat și s-a dezvoltat cu fonduri exclusiv private, fără implicarea și susținerea unor instituții bugetare.
După cea de-a XI-a ediție a taberei de meșteri populari, casa de vacanță a sculptorului Toader Ignătescu va găzdui încă o tabără de pictură (la care vor participa zece artiști), care are ca nucleu un grup de pictori de la Constanța.

Casa sculptorului Toader Ignătescu din Păltinoasa va găzdui, în luna iulie, trei tabere de creație
Casa sculptorului Toader Ignătescu din Păltinoasa va găzdui, în luna iulie, trei tabere de creație
Casa sculptorului Toader Ignătescu din Păltinoasa va găzdui, în luna iulie, trei tabere de creație
Casa sculptorului Toader Ignătescu din Păltinoasa va găzdui, în luna iulie, trei tabere de creație
Casa sculptorului Toader Ignătescu din Păltinoasa va găzdui, în luna iulie, trei tabere de creație
Casa sculptorului Toader Ignătescu din Păltinoasa va găzdui, în luna iulie, trei tabere de creație
Sculptorul Toader Ignătescu
Sculptorul Toader Ignătescu

Recomandări

20 de lucrări de artă plastică pot fi admirate, până la sfârșitul lunii septembrie, la Galeria de Artă „Zamca”