Un șofer din Ucraina, care conducea un microbuz pe raza județului Suceava, se află în stare gravă la spital după ce pierdut controlul asupra volanului și a ieșit în afara drumului, oprindu-se în casa unor bătrâni. În drumul său necontrolat mașina a pus la pământ un gard și un stâlp electric din beton, concluzia clară a polițiștilor fiind că șoferul circula cu viteză excesivă iar faptul că acesta a supraviețuit este aproape o minune.
Accidentul s-a petrecut vineri noapte, în jurul orei 23.00, pe DN 2E, în satul Pîrteștii de Sus, comuna Cacica. Șoferul, Ivan Z., în vârstă de 25 de ani, cu domiciliul în Cernăuți, aflat la volanul unui microbuz înmatriculat în Ucraina, mergea pe direcția Pîrtești – Solca, și, aproape de ieșirea din sat, pe o porțiune de drum drept, a intrat pe sensul opus de mers și a ieșit în afara drumului. Primul obstacol pus la pământ de mașină a fost gardul, a urmat stâlpul electric din beton aflat în curtea familiei Cucerca, după care mașina s-a izbit violent în casa oamenilor.
Din cercetările oamenilor legii de la Poliția orașului Gura Humorului rezultă că șoferul ucrainean conducea neatent și cu viteză excesivă, văzând târziu căruța care se deplasa în fața sa, astfel că, încercând să o evite în ultimul moment, a tras de volan spre stânga. Nu a mai putut controla însă vehiculul și s-a dus glonț în afara drumului. Poliția mai precizează că atelajul hipo era semnalizat corespunzător, dar căruțașul era băut, având o concentrație de 0,13 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Urmare a accidentului, mai multe ore, 50 de familii din Cacica au rămas fără curent electric, un echipaj E.On intervenind pentru a remedia defecțiunea.