Directorul Coordonator al Casei Județene de Pensii Suceava, Camelia Chitul, a declarat că această instituție a demarat, în cursul lunii aprilie 2010, o campanie de executare silită în vederea recuperării datoriilor din contractele și declarațiile de asigurare. Chitul a explicat că potrivit prevederilor legale, în sistemul public sunt asigurați obligatoriu și asociații unici, asociații, comanditarii, acționarii, administratorii, managerii care au încheiat contract de administrare sau de management sau membrii unei asociații familiale. La aceste categorii se mai adaugă persoanele autorizate să desfășoare activități independente, cum ar fi experții, experții contabili, medicii, medicii veterinari, executorii judecătorești, farmaciștii, notarii publicii, precum și alte persoane care realizează venituri din activități profesionale.
„Având în vedere că o parte a acestor categorii de persoane nu și-au respectat obligațiile de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, Casa Județeană de Pensii Suceava a intensificat activitatea de recuperare a acestor debite. În acest sens s-au emis somații de plată, s-au întocmit adrese de înființare a popririi și s-a început identificarea domiciliului persoanelor care între timp nu mai locuiesc la adresa declarată, urmând ca în cel mai scurt timp să se aplice și măsurile asiguratorii, respectiv sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor mobile și imobile”, a spus directorul Casei Județene de Pensii Suceava.
Camelia Chitul a arătat că numai în cursul lunii aprilie a.c. Casa de Pensii a recuperat aproximativ 200.000 de lei (două miliarde de lei vechi) din debitele provenite din contractele și declarațiile de asigurare.
Ea a mai precizat că pentru a nu fi puși în situația de a li se aplica sechestre pe bunurile mobile și imobile, persoanele care înregistrează restanțe la bugetul asigurărilor sociale trebuie să achite aceste obligații în termen cât mai scurt la Casa Județeană de Pensii Suceava.