Tragic

Căruțaș strivit sub atelaj, după ce calul a luat-o razna

Un stupid accident petrecut pe drumul național din Vicovu de Sus s-a sfârșit tragic, cu decesul unui bărbat de 34 de ani, totul după ce calul acestuia și-a schimbat brusc direcția de mers, spre un alt cal aflat pe carosabil, răsturnând căruța în care se afla stăpânul său. Nenorocirea s-a petrecut luni, în jurul orei 13.00, pe DN 2E din localitate.
Din ancheta poliției rezultă că Constantin Beghean, în vârstă de 31 de ani, localnic, aflat într-o căruță, a intrat în depășirea regulamentară a unei alte căruțe, condusă de Gruia Marcu, în vârstă de 34 de an, și el din Vicov, moment în care calul acestuia din urmă s-a îndreptat brusc spre calul aflat în depășire. Urmare a impactului celor două atelaje, căruța în care se afla Gruia Marcu s-a răsturnat în șanțul betonat de la marginea șoselei, bărbatul fiind strivit sub aceasta și decedând la scurt timp.
În urma verificării cu etilotestul s-a constatat că celălalt căruțaș implicat în accident era băut, având o concentrație de 0,06 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Recomandări

O nouă campanie de vaccinare antirabică a câinilor, în contextul în care rabia și-a arătat puternic colții în acest an

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană