Confederația „Cartel Alfa” cere, printr-o scrisoare deschisă, partidelor din arcul guvernamental, ca masurile inițiate de Guvern să fie discutate cu toți actorii politici și sociali, dar și cu reprezentanți ai mediului academic, susținând necesitatea formării unui comitet de criză.
Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” consideră că gestionarea situației economice actuale din România nu mai este o problemă care să privească exclusiv partidele care susțin Guvernul, se arată în scrisoarea remisă marți partidelor de la putere, respectiv Partidul Democrat Liberal, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Uniunea Națională pentru Progresul României.
„Criza economică și financiară din România nu mai este o problemă care să poată fi rezolvată doar de reprezentanții puterii, pentru că nimeni nu poate afirma că deține adevărul absolut. «Cartel Alfa» consideră că, în prezent, este necesar, mai mult ca niciodată, dialogul deschis al puterii cu toți actorii politici și sociali și inclusiv cu mediul academic din România”, potrivit documentului.
Reprezentanții confederației consideră că depășirea actualei situații economice și a gravelor efecte sociale pe care măsurile de austeritate le implică, obligă la găsirea acelor măsuri care să fie susținute de întrega societate. Mai mult, indiferent cât ar fi de eficiente soluțiile Guvernului, ele trebuie să fie sustenabile, „dar mai ales înțelese și acceptate de societate”, pentru că doar în acest fel pot fi aplicate în mod eficient, fapt imposibil de realizat în absența dialogului real cu societatea.
„Prin prisma acestor considerente Confederația «Cartel Alfa» susține necesitatea formării unui Comitet de criză care să caute și să propună soluții concertate de rezolvare a crizei, atât în privința deficitului bugetar cât și în privința relansării economiei”, se arată în scrisoare.
„Cartel Alfa” consideră că este nevoie mai mult ca oricând, de coerență, profesionalism, și de depășirea mentalităților învechite și închistate, printr-un nou tip de atitudine, care să reprezinte un liant al societății, ca unică soluție pentru redresarea economică și socială a României.
Confederația propune partidelor din arcul guvernamental să accepte implicarea, în luarea deciziilor care au efecte sociale și economice, a tuturor reprezentanților sociali – confederații patronale și confederații sindicale – și nu în ultimul rând a mediului academic.
Sindicaliștii spun că soluțiile și măsurile Guvernului, față de problemele grave, sociale și economice, pe care le are România, trebuie luate prin consultarea și implicarea reală a tuturor cetățenilor, în condițiile în care efectele măsurilor adoptate de Guvernului afectează în mod real pe fiecare cetățean în parte.
„«Cartel Alfa» afirmă că o astfel de implicare generală a societății nu se poate realiza decât în condițiile în care, măsurile adoptate de Guvern – indiferent dacă este vorba despre reducere a cheltuielilor bugetare sau de relansare economică – sunt rezultatul consultărilor reale cu toți partenerii politici și sociali pentru că doar în acest fel acțiunile Guvernului vor beneficia de susținerea concretă a societății și vor avea efectele scontate”, spun sindicaliștii în finalul scrisorii.