Cartel Alfa se opune obligării liderilor sindicali de a-și face publice declarațiile de avere



Confederația „Cartel Alfa” protestează față de reincluderea în proiectul legii Agenției Naționale de Integritate a unor prevederi prin care liderii de sindicat sunt obligați să-și facă publice declarația de avere și pe cea de interese.
Declarația de avere și cea de interese trebuie făcute publice de către persoanele care au acces la banii publici, respectiv de către demnitari, miniștri, parlamentari, președinți de consilii județene, prefecți, membri ai Consililui Economic și Social sau în Consiliile de Administrație ale instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, dar nu de către liderii de sindicat care nu au nicio tangență cu banii publici, pentru că reprezentanții sindicali nu sunt remunerați de la bugetul de stat, spune liderul „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, citat într-un comunicat de miercuri.
Confederația „Cartel Alfa” susține că acesta este un act de „profundă discriminare”, prin care se încearcă exercitarea unei presiuni asupra sindicatelor și culpabilizarea liderilor de sindicat, prin promovarea ideii că liderii de sindicat sunt un factor de corupție și singurii vinovați pentru dificultățile majore, economice și sociale pe care le traversează România.
„O metoda «comunistă» pe care se pare că parlamentarii actuali nu au uitat-o”, consideră Hossu.
„Cartel Alfa” menționează că în cazul liderilor de sindicat care sunt angajați în instituții publice (precum funcționari publici, membri în CA ale instituțiilor publice, membri CES) este „perfect normal” să facă, așa cum au și făcut-o până acum, aceste declarații de avere și interese.
„Ceea ce trebuie precizat este că toți reprezentanții aleși ai sindicatelor membre ale Cartel Alfa prezintă, oricum, atât declarații de avere cât și de interese în cadrul forurilor statutare interne, pentru că fiecare are de apărat imaginea, competența și integritatea sa publică precum și pe cele ale confederației”, se mai arată în comunicat.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, cu unanimitate de voturi, forma proiectului legii ANI care va intra în dezbaterea plenului, în sesiunea extraordinară din 16 august, în actul normativ fiind reintroduse prevederile respinse anterior de către Senat.
Președintele Comisiei juridice a Camerei, deputatul PDL Daniel Buda, a declarat după ședință că, practic, textul rezultat reprezintă vechea formă a Legii ANI, care a fost trimisă de la Cameră la Senat.
Una dintre aceste prevederi se referă la obligația ca membrii CES și liderii confederațiilor sindicale să depună declarații de avere.