Comitetul Confederal al CNS Cartel ALFA cere ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, printr-o scrisoare deschisă, să renunțe la propunerea de a separa salariile de indemnizații în noua lege a salarizării unitare, motivând că diferența este în acest caz una artificială, scrie Mediafax.Comitetul Confederal al CNS Cartel ALFA solicită ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, printr-o scrisoare deschisă, să renunțe la propunerea de a separa salariile de indemnizații.”Stabilirea bazei de raportare a indemnizațiilor demnitarilor, primarilor, viceprimarilor, președinților de consilii județene, vicepreședinților, etc la salariul mediu, în timp celelalte salarii din sistemul public sunt raportate la salariul minim din grilă, instituie un tratament diferențiat al acestor angajați publici în raport cu ceilalți. Această propunere reprezintă încă o aroganță a aleșilor noștri, care se văd deasupra restului populației, astfel încât își adoptă reguli separate privind remunerarea, decuplate de restul masei de salariați din sistem, după principiul consacrat «ce-i al nostru-i pus deoparte»”, se arată într-o scrisoare deschisă a CNS „Cartel ALFA”, remisă luni MEDIAFAX.


