Reprezentanții CNS „Cartel Alfa”, Agenției de Monitorizare a Presei și Confederației Patronatului Român au trimis scrisori conducerii Parlamentului prin care contestă validarea lui Florian Costache de către forul legislativ în funcția de președinte al CES.
„Am aflat cu surprindere că plenul reunit al Parlamentului a aprobat marți, 20 aprilie 2010, cu 163 de voturi favorabile, validarea lui Florian Costache în funcția de președinte al Consiliului Economic și Social, în pofida faptului că domnul Florian Costache este un fost infractor de drept comun, condamnat pentru infracțiunile de violare de domiciliu și lipsire ilegală de libertate, precum și un fost agent al poliției politice comuniste, așa cum rezultă din documentele anexate în copie prezentei”, se arată în scrisorile CNS „Cartel Alfa” și a Agenției de Monitorizare a Presei, semnate de președinții acestora, Bogdan Hossu și, respectiv, Mircea Toma.
Semnatarii constestațiilor consideră „imoral” ca o persoană „cu un asemenea trceut” să ocupe funcția de președinte al CES.
„Contestăm validitatea votului exprimat în ședința comună din 20 aprilie, întrucât, în absența unei informări corecte asupra motivelor care au stat la baza propunerii de invalidare a domnului Florian Costache, votul senatorilor și deputaților a fost viciat, astfel că se impune luarea măsurilor necesare pentru exprimarea valabilă a opțiunilor acestora”, au apreciat contestatarii.
Încă din luna mai, președintele Confederației Patronatul Român, Gheorghe Naghiu, i-a solicitat Robertei Anastase, printr-o scrisoare, invalidarea lui Florian Costache în funcția de președinte al CES, pe motiv că acesta are cazier și a fost agent al fostei Securități.
Secreatrul Camerei Deputaților Sever Voinescu a precizat, după ședința conducerii Camerei Deputaților și Senatului, că aceste scrisori de contestare vor fi discutate de comisiile juridice ale Parlamentului.
În 20 aprilie, Parlamentul a validat alegerea lui Florian Costache în funcția de președinte al Consiliului Economic și Social, deși comisiile juridice au propus invalidarea alegerii acestuia.
Senatorii și deputații au respins raportul Comisiilor juridice, care au propus invalidarea alegerii lui Costache în funcția de președinte al Consiliului Economic și Social (CES), pe motiv că are mai multe dosare în Justiție.
Costache fusese ales președinte CES de către plenul CES, în data de 6 aprilie 2009.