Carmen Dan, ministrul de Interne: Cartea Electronică de Identitate nu poate fi urmărită, cipul este pasiv



Ministrul de Interne, Carmen Dan, declarat, luni, că datele stocate pe Cartea de Identitate Electronică vor putea fi accesate doar cu ajutorul unor dispozitive speciale, posesorul acesteia neputând fi urmărit prin satelit, cipul fiind unul pasiv, scrie Mediafax.”Îmi doresc să anunț că persoanele nu pot fi urmărite pe baza acestui conținut din Cartea Electronică de Identitate. Acest cip poate fi accesat doar cu un echipament destinat citirii sale. Cipul este pasiv, acesta emite doar când este alimentat printr-un câmp electromagnetic produs de cititor”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.Carmen Dan a mai spus că nu se cunosc exact costurile de implementare a Cărților Electronice de Identitate (CEI), acestea urmând să fie stabilite de Imprimeria Națională. Dar, la costul efectiv al CEI se va adăuga și suma care o va achita statul pentru sistemul de operare care va integra bazele de date.



Recomandări

Dan: Ministerul de Interne și STS colaborează pentru implementarea sistemului brățărilor electronice