Un capac de canal de pe strada Nicolae Bălcescu, din centrul municipiului Suceava, la câțiva metri de intersecția de la McDonald’s, a fost furat în plină zi, hoțul fiind depistat câteva minute mai târziu de către o patrulă a Jandarmeriei.
Marți, în jurul orei 11.30, membri unui echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, aflați în misiune în zona centrală a orașului, au observat un bărbat care transporta cu greutate un sac voluminos. În sac oamenii legii au găsit un capac de canal și un ciocan.
Bărbatul, identificat ulterior în persoana lui Marius Pânzariu, în vârstă de 30 de ani, din comuna Zvoriștea, demontase capacul de canal cu puțin timp înainte, de pe trotuarul de la marginea străzii Nicolae Bălcescu, în apropiere de gardul împrejmuitor al șantierului unde se efectuează lucrări pentru parcarea subterană din centrul municipiului.
Căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, a declarat: „În cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea continuării cercetărilor”.
Furturile de capace de canal se petrec des în Suceava, hoții sustrăgându-le pentru a le duce la centrele de colectare ale fierului vechi. Aceste capace de canal îi atrag deoarece sunt grele și astfel obțin un preț destul de mare pe ele.