Cântăreața Mădălina Manole a murit



Cântăreața Mădălina Manole a fost găsită moartă de soțul ei, miercuri dimineață, în jurul orei 6.30, în locuința lor din localitatea Otopeni.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, Claudia Burada, a declarat că la ora 6.30, serviciul unic de urgență a fost anunțat că o femeie de 43 de ani a fost găsită decedată la locuința sa din localitatea Otopeni, confirmând că este vorba de cântăreață.
Soțul artistei a declarat autorităților că aceasta ar fi luat medicamente, însă până la efectuarea necropsiei nu poate exista o pronunțare asupra cauzei decesului.
Cântăreața, compozitoarea și instrumentista Mădălina Manole s-a născut pe 14 iulie 1967, la Vălenii de Munte, în județul Prahova. Mădălina Manole era căsătorită și avea un copil în vârstă de doi ani.
După ce a studiat chitara, Mădălina Manole a început să compună muzică pe versuri ale unor poeți celebri. A debutat muzical la vârsta de 15 ani, la Cenaclul Tineretului prahovean.
Împreună cu Ștefania Ghiță a format duetul Alfa și Beta, cu care a participat la spectacolele Cenaclului Flacăra. A cântat alături de mulți artiști consacrați, precum Victor Socaciu, Gheorghe Gheorghiu, Mircea Rusu, Roșu și Negru.
Între anii 1982 și 1985, Mădălina Manole a urmat cursurile Școlii Populare de Artă, la clasa Mihaela Runceanu – Ionel Tudor și a fost angajată la Aeroportul Otopeni pe post de controlor trafic aerian-auxiliar. Dan Ștefănică i-a încredințat piesa „Pentru noi nu poate fi alt cer”, care figurează pe coloana sonoră a filmului „Nelu”, în regia lui Dorin Doroftei. Cu această ocazie, interpreta a jucat și primul rol într-un film.
În anul 1988, Mădălina Manole a participat la Festivalul Mamaia cu piesa „Un om sentimental” compusă de Șerban Georgescu, acesta fiind începutul unei colaborări de succes între cei doi.
Trei ani mai târziu a obținut discul de aur pentru albumul „Fată dragă”, ce va primi ulterior alte două discuri de aur, pentru vânzări de peste două milioane de unități.
Din 1991, începe o serie de turnee de succes în SUA, Canada, Austria, Belgia, Germania, Franța. În anul 1995, cântă la București în deschiderea concertului Whigfield, iar un an mai târziu, în deschiderea concertului susținut de formația Los del Rio.
În anul 1997, lansează albumul „Lină, lină Mădălină”, moment în care înregistrează două premiere notabile. Astfel, Mădălina Manole devine primul nume al muzicii pop românești care intră în catalogul unui mare producător muzical internațional – Polygram Group (prin Zone Records România). Cea de-a doua premieră marcată prin acest album este faptul că Mădălina Manole este prima artistă de muzică pop care are curajul sa interpreteze folclor autentic, în manieră originală, cu o orchestră de muzică populară condusă de regretatul Dorel Manea. Pe album se regăsesc piese de la Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ileana Sărăroiu, Lucreția Ciobanu, Mioara Velicu.
În 1997, a fost înființată Asociația Culturală Mădălina Manole cu caracter cultural și umanitar.
În anul 2000, a obținut premiul pentru cea mai bună interpretă pop și cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio România și respectiv, Premiile Industriei Muzicale din România, iar în 2000, albumul „Dulce de tot” este apreciat cel mai bun album pop de Radio România Actualități.
În luna mai a acestui an, Mădălina Manole cel de-al nouălea album al său – „09 Mădălina Manole”, la MediaPro Music.
Printre cele mai importante albume din cariera sa se numără „Ei, și ce?” (1993, „Trăiesc pentru tine” (1996), „Cântă cu mine” (1998), „Dulce de tot” (2000).
Anul trecut, în iunie, Mădălina Manole a născut un băiețel, rod al relației sale cu Mircea Petru, cu care s-a căsătorit în toamna aceluiași an. Mădălina Manole a fost căsătorită cu regretatul compozitor Șerban Georgescu.
Cântăreața Mădălina Manole a fost găsită moartă de soțul ei, miercuri dimineață, în jurul orei 6.30, în locuința lor din localitatea Otopeni. Conform unor surse judiciare, Mădălina Manole, a fost găsită de ambulanță într-o baltă de sânge, având capul spart.
Ambulanța a fost anunțată la ora 5.37 pentru o femeie pe numele de Mădălina Petru, de către soțul artistei, Mircea Petru, spunând că artistei i s-a făcut rău. Cea mai propiată ambulanță a ajuns la ora 6.01 și a găsit-o în stop cardioprespiratior, fiindu-i făcută o manevră de resuscitare, iar apoi fiind chemat medicul, care a ajuns în trei minute. Mădălina Manole a fost găsită lângă baie, într-o baltă de sânge, cu capul spart, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Lângă ea s-a găsit un bidon cu o substanță chimică, pe hol mirosind puternic a această substanță.
În urmă cu trei săptămâni Mădălina Manole ar fi avut o tentativă de sinucidere, cu ibuprofen și paracetamol. În locuința respectivă locuiesc soțul Mădălinei și soacra acesteia.