Când corectăm ”abuzurile” democrației?

Democrația este forma de organizare a societățiilor umane care acordă cetățenilor libertatea de exprimare economică, de asociere sau de mișcare în cel mai înalt grad. Iar libertățile pe care le acordă permit și încurajează dezvoltarea individuală sau comunitară sub toate formele și pe toate planurile. Dar cum ființa umană nu este perfectă, manifestările antisociale, furtul, intenția de dominare prin mijloace agresive, lipsa de scrupule în relațiile interumane etc. se extind și la nivelul societăților (statelor și grupărilor de state aliate) afectându-le funcționalitatea și democrația în practica curentă. Deși „practica ne omoară”, democrația are permanent capacitatea de a se adapta, reforma și corecta aberațiile ce apar și vor mai apărea în istoria sa. Fiecare etapă a vieții democratice are problemele sale și încerc mai jos să mă refer la câteva pe care le consider mai grave, în opinia mea, în această perioadă atât de tulbure. Problemele democrațiilor nu le găsim și în dictaturi, care sunt „încremenite” de frică.
În primul rând, societățile democratice permit ignorarea meritocrației în promovarea reprezentanților, pentru că votul este suveran și exclude criterii de selecție. Fără criterii de selecție (educație, probitate morală, dedicație și dorința sinceră de a „lăsa ceva după ei”) cetățeanul votant este convins de cel mai vocal și mai priceput în „aburire”. Nu putem supune aleșii unei dictări ca în clasa a V-a (pe vremea mea!) cum propunea un prieten și nici unui control psihic de specialitate, absolut necesar în unele cazuri. Cred că la modul în care se fac aranjamentele pe la noi, și aceste probe ar fi „mânărite”. Controlul psihologic pentru șoferi, dar nu pentru cei care fac legi după care se conduc o țară, nu o mașină.
O altă zonă în care democrația a „deraiat” clar este protecția minorităților (etnice, religioase, sexuale etc.) unde asistăm în zilele noastre la o discriminare pozitivă pe scară largă. „Minoritarii” au mai multe drepturi decât cetățenii majoritari în reprezentare politico-administrativă, se bucură de „locuri” în instituțiile de învățământ fără examen sau organizațiile lor beneficiază de „fonduri guvernamentale” destinate exclusiv lor. În SUA s-a ajuns la absurd, respectiv ca distribuția actorilor în filme să cuprindă obligatoriu minoritari. E bine? Până la un punct, apoi generează tensiuni în societate. Se poate corecta? Da, aplicând principiul echității în tratament.
Un domeniu în care „excesul” de democrație are un efect mult mai grav, european și mondial, este dreptul de Veto (oare este democrație?). Și România s-a lovit de acest drept de veto în încercarea sa de a accede în spațiul Schengen. Un votant din 27 decide?! Așa se pare. Nu mai vorbesc de veto-ul Rusiei în consiliul de securitate ONU când s-a propus condamnarea sa pentru invadarea Ucrainei. Nu era conflict de interese? Democratic? Categoric NIET!
Sunt multe cazuri de nedemocrație în democrație, dar nu „aruncăm cojocul pentru un păduche”, chiar dacă este cu „stea în frunte”. Roșie! Este necesară reformarea instituțiilor naționale și internaționale pentru că multe sunt clar impotente din cauze birocratice, „infiltrări” sau comoditatea eternă a angajatului „la stat”. În caz contrar, drumul democratic, intern și mondial, se oprește și NAZAT! Semne în acest sens avem deja. Iar dictatorii finanțează copios o întoarcere spre autocrație pentru că este în pericol existența lor.
Soluțiile pentru creșterea democratizării lumii rezidă în continuarea dezvoltării economice (mai mare în zona liberă), sprijinirea libertăților cetățenești până la limita anarhiei și abuzului, aplicarea legislației față de toți (prea mulți „favorizați”) și sprijinirea celor vulnerabili (mai puțin a minorităților), astfel va rămâne superioară a altor forme de organizare socială. Cum e pe la noi cu democrația? Tipic românesc. Semnalizăm la stânga și virăm la dreapta. Sau invers, într-o splendidă năuceală pe „plai străbun”.