Acțiunea de curățenie de primăvară din cartierele Sucevei, începută de săptămâna aceasta, cu cartierele Obcini, George Enescu și Burdujeni, a întâmpinat probleme deosebite în cartierul Obcini.
Deși în programul de acțiune stabilit, pentru curățenia acestui cartier au fost alocate două zile, adică luni și marți, în teren s-a adeverit că „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”.
„Din cauza cantităților mari de antiderapant împrăștiat pe străzi și pe trotuare, dar și a mizeriei de pe spațiile verzi, echipele de curățenie nu au putut acoperi întreg cartierul, încât programul de curățenie a fost decalat în zona străzilor Slătioarei și Măgurei. Acestea vor fi salubrizate sâmbătă, 13 aprilie”, a declarat viceprimarul Gavril Vîrvara.
În cele două zile cât s-a făcut curat pe străzile din cartierul Obcini, numai de pe spațiile verzi au fost strânse trei camioane cu deșeuri, inclusiv moloz de la construcții, abandonat printre blocuri.