Controale high-tech

Camere video vor fi montate pe toate mașinile Gărzii Forestiere Suceava

Mașină a Gărzii Forestiere Suceava
Mașină a Gărzii Forestiere Suceava

Toate acțiunile de control ale Gărzii Forestiere Suceava în domeniul circulației materialului lemnos vor fi înregistrate video, iar imaginile vor fi depuse ca dovadă la fiecare raport întocmit, urmând să fie utilizate în instanță, ca dovadă, dacă este necesar.
Această măsură va fi curând pusă în aplicare, prin montarea de camere video pe toate autoturismele Gărzii Forestiere Suceava.
Măsura a fost dispusă de inspectorul-șef, Mihai Gășpărel, care, de la preluarea funcției, a făcut numeroase demersuri pentru dotarea cu echipamente moderne a acestei instituții de control, care are o reponsabilitate foarte mare – să se asigure de gestionarea corectă a tuturor suprafețelor forestiere din cinci județe – Suceava, Botoșani, Neamț, Iași și Bacău, adică peste 2,1 milioane de hectare de pădure.
Astfel, după ce Garda Forestieră Suceava a fost prima din țară care utilizează imaginile foto-video surprinse cu drona pentru o mai bună identificare în teren a problemelor, de la tăieri ilegale la doborâturile de vânt, acum inspectorii acesteia sunt primii care vor putea face dovada video la orice acțiune de control a instituției.
„În anul 2017 s-a reușit completarea și înnoirea parcului auto, care are în total 24 de autoturisme, din care șase sunt de teren. La finele anului trecut am achiziționat camere video care vor fi montate pe mașini și utilizate la controlul circulației materialului lemnos.
Am dispus ca fiecare acțiune de verificare care se desfășoară cu mașina de serviciu, pe drum forestier, să fie filmată, iar proba video să fie depusă odată cu raportul.
Aceste înregistrări pe de o parte protejează personalul de eventuale agresiuni sau incidente pe care le poate genera controlul, pe de altă parte, dacă există contestație în instanță, cu privire la comportamentul sau veridicitatea celor constatate, pot fi utilizate”, a explicat Mihai Gășpărel, șeful Gărzii Forestiere Suceava.
Pe lângă angajarea a șase persoane, au fost făcute demersuri pentru instruirea personalului privind utilizarea tabletelor și a sistemelor moderne de măsurare – sistemele GIS și GPS, două astfel de ședințe având loc cu ajutorul specialiștilor de la Universitatea Transilvania, din Brașov.
„În cursul anului 2017 am reușit, spun eu, cu succes, să utilizăm drona achiziționată, atât la depistarea unor cazuri de falsificare a produselor accidentale, cât și pentru monitorizare. În câteva cazuri, Parchetul ne-a solicitat să folosim acest mijloc pentru a certifica existența unor pagube în fond forestier”, a adăugat șeful Gărzii Forestiere Suceava, care are în plan achiziționarea unor softuri speciale, care permit obținerea de informații foarte precise și utile, prin prelucrarea imaginilor captate cu ajutorul dronei.
Altfel spus, inspectorii Gărzii Forestiere Suceava au trecut la un alt nivel, cel de utilizare a tehnologiei moderne, atât pentru controlul mai bun al suprafețelor împădurite, cât și la facilitatea aplicării legislației, chiar și în condițiile unui deficit de personal.

Recomandări

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

„În cercetare, motivația vine din recunoaștere, din dialog, din convingerea că munca și efortul tău au impact”

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan

Întărirea capacităţii instituţionale pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava