Macabru

Cadavru în stare de putrefacție, descoperit într-o garsonieră de pe Zamca

La fața locului au ajuns criminaliștii și judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava
La fața locului au ajuns criminaliștii și judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava

Cadavrul în stare de putrefacție al unui bărbat în vârstă de 54 de ani a fost descoperit, ieri dimineață, într-o garsonieră din cartierul Zamca al municipiului Suceava, pompierii intrând în locuință pe un geam, după ce sora omului a sesizat poliția că nu mai știe nimic de fratele său de mai bine de o lună de zile, iar vecinii au simțit un miros greu dinspre ușa decedatului.
Alexandru Samuilă, domiciliat în municipiul Suceava, locuia singur, la etajul I al unui bloc de pe strada Octav Băncilă, la blocul numărul 47A. Singura sa rudă mai apropiată, o soră, care locuiește la Râmnicu Vâlcea, a fost cea care a sunat la poliție și a spus că nu-și mai poate contacta fratele. Polițistul de proximitate care răspunde de zona în care se află blocul a luat legătura cu conducerea Asociației 59 Zamca, însă nimeni nu îl mai văzuse de multă vreme pe bărbat.
Nu-și mai ridicase pensia, iar pe scară era un miros greu
Cornelia Stanciuc, administratorul Asociației 59 Zamca, a declarat: „Era singur, nu avea pe nimeni. M-am alertat ieri (n.r. – miercuri), când m-a sunat polițistul și ne-a întrebat dacă știm ceva de el. Până miercuri seară am făcut toată ancheta posibilă… Inclusiv la Poștă am sunat, să întreb dacă și-a luat pensia, dacă a fost pe acolo. Când poștărița a spus că de două luni de zile nu și-a luat pensia și nu l-a văzut, atunci m-am gândit la ce este mai rău”. Femeia a mai mărturisit că îl văzuse ultima oară pe bărbat tocmai în luna octombrie, când l-a ajutat să-și întocmească cererea pentru a încasa subvenția la energia termică.
Făcând legătura și cu mirosul greu de pe scară, ieri dimineață oamenii au sunat la 112.
La fața locului au intervenit lucrătorii Detașamentului de Pompieri Suceava. Intrați în locuință după ce au forțat un geam, aceștia au descoperit cadavrul bărbatului.
Mort de aproximativ două luni de zile
Alexandru Samuilă era căzut, cu fața în jos, cadavrul fiind stare avansată de putrefacție.
Având în vedere relatările vecinilor și starea cadavrului, anchetatorii au estimat că decesul a survenit cu cel puțin două luni în urmă.
Vecinii spun că bărbatul de 54 de ani a avut ceva probleme comportamentale în trecut, în urmă cu un an chiar incendiindu-și locuința, însă în ultima perioadă, după ce urmase un tratament, dăduse semne de revenire la normal.
La fața locului au ajuns criminaliștii și judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava. La o primă examinare a cadavrului nu au fost identificate elemente care să aducă suspiciuni privind o moarte violentă.
Inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat: „În urma cercetării la fața locului nu au fost identificate urme de violență pe corp, iar în locuință nu existau urme de răvășire. Urmează a se efectua necropsia cadavrului, în vederea stabilirii cauzei decesului, iar în funcție de rezultat se va dispune procedural”.