Spargere

Cabană „vizitată” de hoți



O cabană de pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost spartă de hoți, din imobil fiind furat televizorul cu tot cu telecomandă, un decodor satelit, precum și o mașină de rindeluit și două mașini de găurit cu acumulatori.
Proprietarul cabanei, Mihai V., în vârstă de 64 de ani, a sesizat poliția joi după-amiază, în jurul orei 17:00, susținând că nu a mai trecut pe la cabană de la începutul săptămânii.
Cabana cu pricina este situată într-un loc izolat pe strada Valea Caselor, iar polițiștii susțin că hoții au intrat în cabană prin forțarea unui geam.
Prejudiciul a fost estimat la circa 900 de lei.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări