Ca-n codru!

În vara și-n toamna lui 2017 n-au prea fost hribi: se pare că mama natură e programată să ne bucure cu belșug de „boletus” doar în anii cu soț: tot o călcătură tare și-o călcătură moale… Sau, cine știe, n-am izbutit să-i nimeresc eu, deși am cotrobăit prin toate locurile în care i-am găsit mai’an. Așa că nu-mi rămâne decât să mă răzbun pe ghebe. A plouat destul, a fost cald, e octombrie, hai la opintici! În codrii nefârșiți ai Dobrovățului, unde am găsit și exemplare uriașe de „Lagermania giganteea”, ciuperca-record de trei kile, ghebele or fi mărunte și modeste rubedenii scăpătate. Bune și-așa, dar… unde-s? Amicul G., cu care ciupercăream de-o viață, s-a mutat definitiv la „Eternitatea”; el era „navigatorul”, știa toate cotloanele tăinuite pe care, iată, de unul singur nu izbutesc să le mai aflu. Gazetele spun că-n piețe se răsfață „munți de ghebe”; or fi, da-n codru nu dau de ele și pace! N-o iau ca un (sper, trecător) eșec, fiindcă, la urma urmei, bureții erau pretextul pentru evadarea din capcana betoanelor, asfaltului, televizorului și politicalelor, iar reîntâlnirea cu răsuflarea pădurii arămite este și va fi totdeauna, pentru un bucovinean, adevărată sărbătoare a sufletului. Evit prețiozitatea figurilor de stil bombastice de genul „trista rapsodie a căderii frunzei”, ori „simfonia culorilor toamnei”, nu fără a-l cita pe cel mai mare simfonist al lumii, Beethoven: „Un arbore mi-e mai drag decât un om, în pădure mă simt fericit, acolo fiecare copac grăiește prin tine, Doamne, ce minunăție!” Și nu-i codrul frate cu românul? Numai că amândoi, și codrul, și românul, au ajuns produse de export risipite tot mai abitir prin alte zări! După ce milioane de concetățeni și-au au părăsit patria, pe cât de incredibil, pe atât de monstruos, țara noastră pierde și trei hectare de pădure la fiecare oră, (!!) iar 50% din lemnul tăiat provine din surse ilegale încurajate (susține presa) de companii precum moțata Schweighofer Holzindustrie. Spre a ajunge… unde se știe: în Austria, Germania, Italia, Ungaria, Bulgaria… În ultimii 27 de ani, profitul net al hoților ce au defrișat pădurile noastre trece de 5 miliarde euro! S-a bătut atâta monedă pe respectiva temă încât nici nu mai este subiect de comentariu în „prime time”: desensibilizată, nația se apără de agresiunea drujbelor doar cu vorbăraie și prea puțină dorință reală de a pune capăt unui jaf pe care toți îl văd și-l tolerează, unii nepăsători, alții, deplin interesați. Nu se mai poate vorbi de mult despre dragoste și respect față de codrii țării, câtă vreme România, cu 27% teritoriu împădurit, adică, sub media europeană (32%) vinde lemn Bulgariei, stat ce-și protejează înțelept cele 34 procente de aur verde. Are, raportată la suprafața totală, mai multă pădure decât media europeană și mult mai multă decât noi – dar nu taie, preferă să cumpere de la vecinii galantoni! Nu mai vorbesc de Austria, cu 46%! Pur și simplu ne batem joc de cele sfinte: 80% din pădurile retrocedate în Parcul Național (!) Rodna au fost tăiate-ras, într-un alt Parc Național(!), Domogled, coastele munților sunt pur și simplu bărbierite; în 1974 aveam 12% păduri virgine, ne-au rămas doar 3%… În județul Suceava se consemna (iulie 2017) un furt de lemn la fiecare două ore (890 de infracțiuni într-un singur trimestru)! Văd cu ochii mei, în oricare drumeție montană, pe valea Trotușului, a Siriului, în zona Bistriței, a Borșei, a Sadului, munți jumuliți ca pe vremea Sovromurilor. Și-o ținem așa, de-a-n boulea, apelând la pripite măsuri brutale care mai mult complică decât rezolvă: o interzicere totală a exporturilor de material lemnos e-o altă daravelă ce aduce după sine sumedenie de consecințe nefaste; n-are nici un rost să scoatem căruța dintr-un șanț spre a o prăvăli în celălalt! Avem de recuperat decenii în care am batjocorit cu nesimțire pădurea strămoșească; curajul decizional se cuvine însoțit de chibzuință și abordare înțeleaptă. Din păcate, în loc să fie podoabă pe trupul României, codrul a ajuns o rană. Împăduririle reprezintă soluția pe termen lung (numai că ne-ar trebui 1000 de ani pentru a ajunge la ritmul propus în 2035!), dar întâi de toate să curmăm definitiv tăierile abuzive, nesimțite și delictuoase. Altfel, curând, vorba unui epigramist, nici n-o să se mai poată fura ca-n codru. Fiindcă… dispare codrul!