Facilități

Burse pentru elevii români din Ucraina și stagii de specializare la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava pentru profesorii lor

USV se va număra printre universitățile care vor organiza stagiile de specializare
USV se va număra printre universitățile care vor organiza stagiile de specializare

Elevii de etnie română din Ucraina vor beneficia de burse de studiu, iar profesorii lor vor putea urma stagii de specializare în universități din România, potrivit unei hotărâri adoptate în ședința de Guvern de miercuri, 25 ianuarie a.c., ”în scopul promovării și protejării dreptului cetățenilor ucraineni de etnie română de a studia în limba maternă”.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Guvern, în prima etapă Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) va acorda 1.000 de burse, în cuantum lunar de 200 de lei, pentru elevii etnici români cu domiciliul stabil în Ucraina, care au rezultate școlare deosebite și care studiază în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă, din sistemul preuniversitar de învățământ din Ucraina.
Totodată, MRP, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, va acorda stagii de specializare în România pentru 300 de cadre didactice din școlile românești din Ucraina, în scopul dezvoltării și perfecționării competențelor de predare a limbii române sau în limba română.
Universitățile care vor organiza stagiile de specializare sunt ”Ștefan cel Mare” din Suceava, ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și ”Dunărea de Jos” din Galați.
”Vor putea aplica pentru aceste stagii de specializare cadrele didactice din școlile românești din Ucraina care dețin diplome de studii ce permit exercitarea profesiei pe teritoriul Ucrainei și fac dovada declarării apartenenței la spațiul identitar român”, se arată în comunicat. Selecția cadrelor didactice se va face de către instituțiile de învățământ superior care organizează stagiile de specializare, cu sprijinul asociațiilor, organizațiilor și fundațiilor etnicilor români din Ucraina.
Măsurile luate de Guvern au în vedere respectarea drepturilor la identitate lingvistică a etnicilor români din Ucraina, prin pârghii care să le asigure studiul în limba maternă.

Recomandări

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana
„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Activități dedicate diversității etnice și dialogului intercultural, la instituții școlare din județ

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi