Poliția municipiului Suceava a fost sesizată vineri, la ora 16.30, de o femeie de 40 de ani, din localitate, despre faptul că, în cursul zilei, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din autoturismul parcat în parcarea unui complex comercial din municipiul Suceava.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 16.00, partea vătămată și-a parcat autoturismul în parcarea complexului comercial, fără însă să asigure portierele, și a plecat la cumpărături, iar după aproximativ 30 de minute, când a revenit, a constatat faptul că persoane necunoscute i-au sustras de pe bancheta din spate două perechi de ghete și un telefon mobil, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 920 lei.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.