Comisiile reunite pentru Buget-Finanțe și Bănci din Parlament au adoptat duminică bugetul Ministerului Finanțelor Publice cu majoritate de voturi, scrie Mediafax.Ministerul Finanțelor beneficiază, prin proiectul de buget, de 3,2 miliarde de lei pe anul 2017, dar din cheltuielile de personal a fost redusă o sumă echivalentă cu 2,6 milioane de lei necesară pentru echilibrarea bugetului Agerpres.Membrii comisiei reunite au solicitat, între altele, reprezentanților Ministerului Finanțelor, să calculeze cu cât crește sarcina de colectare de taxe asupra Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în urma creșterii previziunilor bugetare referitoare la venituri. De asemenea, reprezentanților Ministerului Finanțelor li s-a mai cerut să publice, pe lângă „lista rușinii” cu datornicii restanțieri la bugetul de stat, și o listă cu persoanele – fizice și juridice – față de care statul este dator.





