Bugetarii intră astăzi în grevă generală în semn de protest față de asumarea Guvernului a răspunderii pe pachetul legislativ care include salarizarea, educația și acordarea concediului fără plată, sindicaliștii lansând un apel și către angajații din mediul privat să li se alăture.
Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hancescu, a declarat că Alianța Bugetarilor a decis să se declanșeze grevă generală în 5 octombrie, în întreg sectorul bugetar, copiii fiind sfătuiți să nu vină astăzi la școală.
Concret, peste 750.000 de salariați din învățământ, sănătate, administrație publică și poliție vor intra, astăzi, în grevă generală de o zi, asigurându-se o treime din activitate doar în sistemul sanitar și poliție.
În administrația publică va fi blocată, astăzi, activitatea din primării, consilii județene, trezorerii, finanțe, servicii de taxe și impozite, case de pensii, doar în instituțiile de asistență socială va fi asigurată o treime din activitate, așa cum prevede legea.
Membrii Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA) vor picheta, astăzi, sediile prefecturilor din țară și amenință cu greva generală pe termen nelimitat, din 28 octombrie, nemulțumiți de legile salarizării și reorganizării instituțiilor publice.
FNSA pichetează, astăzi, prefecturilor din toată țara, între orele 11.00-13.00, ca primă formă de protest îndreptată împotriva Guvernului, pentru eliminarea din textul legilor salarizării unice și reorganizării unor autorități și instituții publice a articolelor care prevăd diminuarea veniturilor salariaților din sectorul bugetar, care fac referire la disponibilizarea salariaților din acest sector, care încalcă principiile autonomiei locale și ale descentralizării instituțiilor publice, potrivit unui comunicat de vineri al Federației.
Sindicaliștii vor picheta sediile instituțiilor din 27 de județe, respectiv Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Suceava, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Timiș și Vaslui.
Sanitas a decis să participe la greva generală de luni, 5 octombrie.
Totodată, vicepreședintele Federației Sanitas, Adrian Bârea, a precizat că sistemul bugetar are deja un deficit de 24.000 de salariați față de normativele în vigoare, iar acordarea concediului forțat timp de zece zile ar duce la dezechilibrarea sistemului bugetar cu grave consecințe pentru sistemul sanitar.
Președintele „Alma Mater”, Anton Hadăr, a precizat că și alte federații se vor alătura Alianței Bugetarilor până la declanșarea grevei generale din 5 octombrie.
Și Biroul Executiv al Federației Sindicatelor Tesa din Sănătate a anunțat că va participa la protestele care vor fi organizate în 5 octombrie de către Alianța Bugetarilor, în acest sens fiind începute pregătirile la nivelul întregii țări.
Alianța Bugetarilor a cerut Guvernului să nu își asume, în 15 septembrie, răspunderea în fața Parlamentului pe actualul proiect al legii unice de salarizare și să renegocieze actul normativ astfel încât toți bugetarii să aibă salarii decente și să se țină cont de principiile asumate în urmă cu trei luni, când a început negocierea pe această lege.