Proiectul privind Codul de procedură civilă va intra, săptămâna viitoare, în dezbaterea plenului Camerei Deputaților, a anunțat, miercuri, Daniel Buda (PDL), precizând că parlamentarii din comisia specială au finalizat raportul la acest Cod.
Buda, președinte al comisiei speciale, a precizat că acest Cod de procedură civilă are peste 1.085 de articole și, după dezbaterile din comisie, el reprezintă „un progres în ce privește reforma din justiție”.
Președintele Traian Băsescu a transmis, marți, o scrisoare președinților Senatului și Camerei Deputaților în care solicită Legislativului să adopte, până la sfârșitul acestei sesiuni, Codul de Procedură Penală și Codul de Procedură Civilă.
„După cum deja cunoașteți, România se află încă sub Mecanismul de Cooperare și Verificare în domeniul justiției și luptei împotriva corupției. O etapă importantă a procesului de monitorizare a reformelor din domeniul justiției o reprezintă Raportul Comisiei Europene care urmează a fi adoptat în vara acestui an. O evaluare pozitivă în acest document va fi posibilă în condițiile în care Parlamentul României va adopta Codul de procedură penală și Codul de procedură civilă cât mai curând posibil. În acest sens, revin la scrisoarea transmisă dumneavoastră în luna aprilie a.c., solicitându-vă adoptarea celor două Coduri sus-menționate, până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare”, se arată în scrisoarea transmisă de către președintele Băsescu lui mircea Geoană și Robertei Anastase, remisă, miercuri, agenției MEDIAFAX, de Biroul de presă al Administrației prezidențiale.
În 18 aprilie, Traian Băsescu a transmis scrisori Parlamentului și Guvernului, în care semnala necesitatea adoptării în regim de urgență a Codurilor de procedură penală și civilă și a legilor de punere în aplicare a celor patru Coduri juridice.
A doua zi, conducerea Parlamentului a anunțat că a luat act de respectiva scrisoare.