Fermierii britanici apelează pentru culegerea sparanghelului, al cărui sezon începe în mai, la români, polonezi și letoni, în ultimii 15 ani muncitorii britanici fiind puțin dispuși să efectueze această muncă, relatează BBC News Online.
Fermierii utilizează serviciile unor agenții de recrutare a forței de muncă din Europa de Est. Sezonul de cules durează doar două luni, iar culegătorii de sparanghel sunt plătiți cu 5,89 de lire sterline (aproximativ 6,60 de euro) pe oră.
Sparanghelul britanic era o delicatesă, servită în cele mai fine restaurante, dar în prezent a devenit atât de popular, încât va fi introdus la oferte în supermarcheturi. Vânzările au crescut cu 15 la sută de la un an la altul, atingând o valoare totală, cu amănuntul, pe piață de 18,2 milioane de lire sterline (21 de milioane de euro).
Anul trecut, fermierii britanici au vândut în total 7.500 de tone de sparanghel, iar în 2010 se așteaptă un nou record de vânzări. Cu 25 de ani în urmă, sparanghelul era cultivat în doar câteva ferme, pe tot teritoriul britanic. În ultimii cinci ani, culturile de sparanghel au crescut cu 84 la sută.