Pe mâna Poliției

Braconier care tocmai împușcase o ciută, prins după un filtru în trafic



Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc, vânător cu acte în regulă, a fost prins în trafic, în urma unui filtru, la scurt timp după ce braconase o ciută. S-a întâmplat marți dimineață, când la Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc s-a primit o sesizare care anunța că, cu câteva minute înainte, în zona de pădure Măgurele, pe raza localității, spre Sadova, s-a auzit un foc de armă.
Echipa operativă a Poliției, sprijinită de angajați ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, a organizat imediat filtre în trafic, pe căile de acces pe care ar fi putut ieși braconierii, din zona de pădure. La un moment dat, în comuna Sadova, poliția a tras pe dreapta un BMW, în care se aflau doi bărbați. Polițiștii au efectuat un control în mașină, iar la picioarele pasagerului din dreapta, învelită într-o bluză de trening, a fost găsită o armă de vânătoare mixtă cu lunetă, care prezenta urme de folosire recentă. Arma era proprietatea pasagerului din dreapta, identificat în persoana lui Octavian Tăutu, în vârstă de 39 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, acesta având autorizație pentru armă și fiind vânător autorizat. Bărbatul a recunoscut că a împușcat o ciută fără a avea autorizație, susținând totodată că a fost singur la braconaj, iar șoferul mașinii BMW, un anume Mihai C., tot din Câmpulung, nu ar avea legătura că fapta sa.
Anchetatorii au ridicat arma de vânătoare și două cartușe, în vederea continuării cercetărilor și efectuării expertizei. Animalul împușcat a fost predat Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, din corpul acestuia fiind extras un glonț care urmează a fi expertizat balistic, pentru a se putea proba că a fost tras din arma lui Tăutu.
Pe numele bărbatului de 39 de ani a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, ancheta continuând, iar polițiștii având convingerea că bărbatul a mai fost la vânătoarea ilegală cel puțin cu încă o persoană.
Braconieri cu arme sofisticate, mașini scumpe și proiectoare de ultimă generație
Acte de braconaj au mai fost sesizate în zona de munte a județului Suceava, în câteva rânduri fiind depistați și autorii. Este vorba de ceea ce silvicultorii și polițiștii numesc nouă generație de braconieri: oameni în general tineri, cu o situație financiară foarte bună, care au arme sofisticate, mașini de teren și proiectoare ultraperformante și care vânează animale doar din plăcere.
„Avem informații despre mai multe grupuri de tineri din zonă, care se dedau la acte de braconaj. Îi avertizez că suntem cu ochii pe ei și nu vor scăpa de răspundere penală atunci când vor fi prinși”, a precizat comisarul Dan Zoltan Apopei, șeful Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc.