Botoșani: Un copil a suferit un traumatism la ochi după ce un subofițer a aruncat o piatră înspre el



Un copil în vârstă de nouă ani din Dorohoi a suferit, miercuri, un traumatism ocular, după ce, potrivit declarațiilor sale, a fost lovit de o piatră aruncată de un subofițer din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Conflictul între cei doi ar fi apărut atunci când băiatul s-a suit pe gardul unității, iar apoi într-un copac din curte, fiind zărit de către pompier, care i-a spus să coboare. Subofițerul a susținut că nu numai că minorul a refuzat să coboare, dar ar fi și început să înjure. În acel moment, enervat, pompierul ar fi luat o piatră și ar fi aruncat-o înspre copil, nimerindu-l în ochi, băiatul căzând apoi din copac.
Ajuns acasă, copilul a fost dus imediat de către părinți la spitalul din Dorohoi, de unde a fost transferat la cel din Botoșani, iar apoi la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
„Pacientul a fost adus din județul Botoșani, după ce a suferit un traumatism. Diagnosticul este «traumatism contuziv ocular, hemoragie intravitreană și subluxație de cristalin. A necesitat intervenție chirurgicală imediat după internare. Pronosticul, din punct de vedere vital, este unul bun, dar, din punct de vedere funcțional, este unul rezervat”, a declarat medicul Diana Cimpoieșu, coordonator SMURD Iași.
Incidentul a intrat imediat în atenția conducerii ISU Botoșani, care susține că va lua măsurile ce se impun, după rezultatul anchetei procurorilor.
„Am solicitat instituțiilor abilitate efectuarea de cercetări pentru a stabili dacă traumatismul a fost produs de piatra aruncată de subofițer sau din alte motive, cauzele care au stat la baza producerii evenimentului, precum și vinovăția sau nevinovăția subofițerului”, a precizat plt. Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.
Lupu a declarat că între copil și pompier a avut loc un schimb de replici în curtea unității, motivul discuțiilor în contradictoriu fiind refuzul copilului de a părăsi perimetrul subunității.
„În zona respectivă, accesul persoanelor străine este interzis, conform legislației în vigoare. Copilul a suferit un traumatism în zona globului ocular, ca urmare a aruncării unei pietre de către subofițer spre direcția băiatului”, a declarat Dorina Lupu.
Cercetările în acest caz au fost preluate de Parchetul Militar Iași care va stabili încadrarea faptei.