Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ioan Botiș, a declarat joi, după discuțiile cu ministrul francez pentru Imigrație, Eric Besson, și secretarul de stat, Pierre Lellouche, că a cerut părții franceze să lucreze împreună pentru identificarea de proiecte comune de incluziune socială.
Ioan Botiș a declarat că, în cadrul discuțiilor, a subliniat că problema romilor necesită o abordare europeană și că dorește identificarea de soluții comune de către statele membre și Comisia Europeană, complementar față de eforturile naționale, în domenii precum educația, formarea profesională, sănătatea și locuințele.
„Am abordat posibilele soluții la situația socio-economică dificilă cu care se confruntă romii și am pus accent pe incluziunea socială în societățile în care trăiesc, atât în țările lor de origine, cât și în cele de destinație, cu respectarea strictă a drepturilor de cetățeni europeni ale persoanelor de etnie roma.
Am accentuat și importanța principiului nediscriminării pe baze etnice și am cerut părții franceze să lucrăm împreună pentru identificarea de proiecte comune de incluziune socială, pe baza discuțiilor care au avut loc cu ocazia vizitei din august la Paris a secretarului de stat Mocanu”, a declarat ministrul Muncii.
Demnitarul a mai spus că a transmis părții franceze lista proiectelor și programelor în derulare care vizează minoritatea romă, finanțate din fonduri europene și guvernamentale.
„Am subliniat, în discuțiile noastre, că până în prezent, s-au contractat 216.358.433 de euro din Fondul Social European pentru incluziunea socială a romilor, la care se adaugă proiecte finanțate guvernamental, respectiv din fonduri europene de construire a locuințelor sociale, îmbunătățire a infrastructurii etc., de care beneficiază și minoritatea romă”, a mai spus Botiș.
Potrivit ministrului Muncii, reprezentanții Guvernului român și-au arătat deschiderea și au prezentat măsurile concrete întreprinse în vederea ameliorării situației etnicilor romi în România.
„Suntem conștienți că este necesară o mai bună implicare și coordonare a autorităților locale și că este important să implementăm măsuri integrate la nivel local care să permită dezvoltarea din punct de vedere social și economic”, a mai spus Botiș.
În ceea ce privește situația etnicilor romi repatriați, el a afirmat că aceștia beneficiază de sprijin atât din partea autorităților Comitetului inter-instituțional creat în acest scop, cât și al autorităților locale, pentru facilitarea găsirii unei locuințe și a unui loc de muncă.
„Noi am transmis că autoritățile române au în vedere crearea unei unități mobile de asistență care să ofere sprijin autorităților locale, pentru redactarea de proiecte de incluziune socială, finanțate din fonduri europene. Am solicitat sprijinul experților francezi în acest sens. Am arătat că e nevoie și de un efort comun la nivel european ca să facem fondurile europene pentru integrare socială mai ușor de accesat”, a mai declarat, la finalul întâlnirii, Ioan Botiș.
Demnitarul a spus că autoritățile române au prezentat și „bunele practici promovate în România în materie de discriminare pozitivă a romilor”, respectiv faptul că romii au locuri rezervate în universități, în Academia de Poliție, că există consilieri locali și mediatori educaționali și sanitari romi în localitățile unde există comunități relativ numeroase dar și faptul că există o agenție guvernamentală pentru romi și că, similar celorlalte minorități, aceștia sunt reprezentați automat în Parlamentul României.
Ministrul francez al Imigrației, Eric Besson, a declarat joi, la București, că „nu se pune problema” ca Franța să suspende repatrierea romilor, așa cum îi cere o rezoluție a Parlamentului European, relatează AFP.
„Vreau să fiu foarte clar că nu se pune problema ca Franța să suspende repatrierile către țările de origine, fie că este vorba despre români, bulgari sau alți cetățeni”, a declarat Besson în cadrul unei vizite la București.
„Parlamentul European și-a depășit prerogativele, iar noi nu ne vom supune unui dictat politic”, a adăugat el, afirmând că „Franța aplică scrupulos dreptul comunitar și respectă cu scrupulozitate legea republicană franceză”.
Rezoluția Parlamentului care cere Parisului și altor state europene să suspende expulzările romilor către țările lor de origine nu are caracter obligatoriu.
Această rezoluție, care a fost prezentată de socialiști, liberali, verzi și comuniști, a obținut 337 de voturi „pentru” și 245 „împotrivă”.
Într-un comunicat, Besson susține că „Franța nu a luat nicio măsură specifică împotriva romilor”.
„Romii nu sunt considerați ca atare, ci ca cetățeni ai țării a căror naționalitate o dețin”, continuă el, exprimându-și regretul față de „caricaturile și tentativele de instrumentalizare” privind politica franceză.
Ministrul Imigrației consideră, de asemenea, că Franța „nu pune în aplicare nicio «expulzare colectivă» și privilegiază reîntoarcerile voluntare însoțite de ajutoare”.
El a subliniat că Parisul „nu are niciun proiect de generalizare a sistemului de amprente biometrice pentru orice comunitate”; pentru el, fișierul Oscar urmărește doar să evite acordarea mai multor ajutoare de repatriere.
La sfârșitul lui iulie, Guvernul francez a anunțat înăsprirea măsurilor de securitate în cadrul unei reuniuni la Elysée consacrată romilor și nomazilor.
Guvernul a anunțat o accelerare a demolării taberelor ilegale, precizând că sunt vizate 200 de astfel de tabere de romi veniți din Europa de Est.