Borbely: România poate vinde certificate de emisii de carbon în valoare de un miliard de euro



Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că România poate vinde certificate de emisii de carbon în valoare de un miliard de euro, existând în prezent tratative în acest sens cu două sau trei țări interesate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Borbely a spus că Japonia și Spania sunt interesate de certificatele de emisii de carbon deținute de România, a căror valoare de piață este undeva la 6,7 euro de certificat.
Este vorba de certificatele de emisii de carbon deținute de România, în baza Protocolului de la Kyoto, pe care nu le-a utilizat, dar pe care le poate vinde.
„Aceste A-uri, aceste certificate pe care România, din păcate, nu le-a utilizat, reprezintă circa un miliard de euro. Sunt bani care vin pe gratis României, dar din păcate abia acum am reușit să trecem în guvern Legea contractului de stat – pentru că trebuia să avem o asemenea lege – și Hotărârea de Guvern o trecem în două săptămâni, în ceea ce privește destinațiile unde se pot folosi acești bani. (…) Sunt tratative cu vreo trei țări care trebuie să cumpere aceste certificate, pentru că România stă bine, după 1990 s-au închis foarte multe întreprinderi și putem vinde aceste certificate în valoare de un miliard de euro”, a arătat ministrul Mediului.
Certificatele sunt emise în baza unui sistem al Uniunii Europene legat de reducerea poluării. Ele sunt alocate fiecărui stat membru, după ce guvernul acestuia stabilește niveluri maxime naționale pentru emisiile de gaze și alocă niveluri maxime pentru operatorii industriali. Certificatele emise în baza acestor alocări pot fi tranzacționate.