Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, la Târgu Mureș, că nu exclude posibilitatea contractării de către România a unui nou împrumut extern, până la sfârșitul anului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat ce șanse sunt ca România să fie nevoită să apeleze la un nou credit, de la FMI sau de pe piața internațională, până la sfârșitul anului, Borbely a spus că această problemă va trebui analizată, dar după ce se vor cunoaște veniturile la bugetul statului pe primul semestru.
„Va trebui să analizăm această problemă, săptămâna viitoare începem discuțiile despre rectificarea bugetară, care va fi în luna iulie. Vom trage linia, să vedem câți bani au intrat în buget la sfârșitul semestrului întâi și după aceea, în funcție de venituri, în funcție de calculele care se vor face, vom decide dacă este nevoie de un nou împrumut sau nu”, a spus Borbely.
Acesta a adăugat că, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, în România se va discuta și strategia fiscală a țării, peste două săptămâni cel târziu.
„În sfârșit vor fi cifrele așezate într-o strategie, până în 2013. E pentru prima oară, a trebuit să treacă 20 de ani până să avem această strategie fiscală”, a spus Borbely.
Acesta a precizat că nu exclude ideea legată de necesitatea contractării unui nou credit internațional de către România, în acest an.
„Nu exclud nimic, evident, în funcție de evoluția economică vom vedea”, a spus Borbely.
România are în derulare un program de împrumuturi externe în valoare de 20 miliarde euro de la FMI, Uniunea Europeană, Banca Mondială și BERD.