Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, joi, după ce a mers câteva sute de metri cu o bicicletă prin centrul Capitalei, că pentru a te deplasa astfel prin București este nevoie de mult curaj, comparând gestul său cu acela al unui kamikaze.
„Este foarte periculos. Vă spun pe cuvântul meu de onoare, au fost câteva mașini care au trecut pe lângă mine la o distanță de doar câțiva centimetri. Îți trebuie mult curaj să faci lucrul ăsta, însă eu promit că voi încerca și că, în perioada următoare, voi face de câteva ori drumul de la Hotel București până la serviciu cu bicicleta”, a spus Borbely la revenirea dintr-o scurtă tură cu bicicleta pe care a făcut-o joi, la finalul întrevederii cu Connie Hedegaard, comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice.
Borbely s-a urcat pe una din bicicletele recent amplasate în fața sediului ministerului pe care-l conduce și, îmbrăcat în costum, a pornit prin trafic pentru câteva sute de metri. Astfel, ministrul a mulțumit pentru donația constând în câteva zeci de biciclete primite de Ministerul Mediului de la o companie bancară în parteneriat cu un ONG, primele dintr-o serie de „câteva sute” care vor ajunge în cinci orașe din România și care vor putea fi folosite gratuit de locuitorii acestora, cu garanția unui act de identitate.
Bicicletele aflate în fața Ministerului Mediului vor fi folosite de angajații instituției.
„Am vorbit cu doamna Connie Hedegaard despre importanța exemplului. Sper ca și România să facă pași în direcția aceasta și este important să avem cât mai mulți oameni pe bicicletă, ca în țările civilizate”, a mai spus Borbely.
Ministrul a declarat că, din a doua jumătate a anului, Administrația Fondului pentru Mediu va începe să finanțeze și proiecte de amenajare a pistelor pentru biciclete.
„Vom finanța, însă nu piste precum cea de-aici (din fața sediului Ministerului, n.r.), care înseamnă două dungi trase pe asfalt, ci pe acelea care presupun modificarea infrastructurii”, a spus Borbely.
Anterior, ministrul a vizitat, alături de Connie Hedegaard, parcul Herăstrău din Capitală, unde oficialul român a încălțat o pereche de role și și-a însoțit oaspetele într-o plimbare. Comisarul european a optat pentru o bicicletă.
„Sper să reușim să facem din București, mai devreme sau mai târziu, un oraș în care bicicleta să fie un mijloc de transport folosit. Este păcat, mai ales că avem atâtea probleme cu poluarea, cu locurile de parcare, cu aglomerația în trafic”, a mai spus Borbely.