România nu va renegocia acordul cu FMI, în condițiile în care și-a respectat angajamentele internaționale până la 1 octombrie, a declarat, marți, premierul în exercițiu Emil Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat, în timpul vizitei făcute pe șantierul Autostrăzii Transilvania din județul Cluj, dacă România va renegocia acest acord cu FMI, Emil Boc a răspuns: „Nu”.
El a explicat că România și-a respectat toate angajamentele cu FMI până la 1 octombrie, iar în ceea ce privește actele normative care trebuiau adoptate el a spus că este vina parlamentarilor că nu au făcut eforturi pentru adoptarea acestora.
„Legat de legea pensiilor, parlamentarii au preferat s-o amâne și să își păstreze privilegiile și pensiile speciale. Avem legea responsabilității fiscale, care e gata și săptămâna viitoare o vom depune în Parlament, prin intermediul parlamentarilor, astfel încât Guvernul să își respecte toate angajamentele pe care și le-a luat. A treia obligație este adoptarea legii bugetului de stat până la sfârșitul anului”, a spus Boc.
Acesta a subliniat că trebuie întrebați parlamentarii dacă ei și-au respectat angajamentele față de România, acuzându-i că ei sunt cei care au blocat respectarea angajamentelor față de români, în primul rând.
„Aceste legi nu sunt pentru americani sau pentru europeni, nu sunt pentru Washington sau Bruxelles, sunt pentru România, și legea pensiilor, și legea salarizării unitare, și legea responsabilității fiscale sunt legi care modernizează țara”, a afirmat Boc.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a făcut „eforturi mari” în vederea revizuirii acordului cu FMI, opinând că trebuie operate „anumite modificări” pentru că România nu va putea îndeplini toate obligațiile asumate până la 31 decembrie.
„Avem o vizită a FMI și am făcut eforturi mari ca această revizuire a acordului cu Fondul să se facă, în primul rând că trebuie constatat dacă România și-a îndeplinit obligațiile asumate pe primele trei trimestre, pentru a se elibera tranșele de împrumut pentru luna decembrie și, în același timp, trebuie făcută revizuirea acordului pentru 2010, pentru că pe 15 decembrie este ședința board-ului, în care se pot aproba revizuiri ale acordului. Este clar că trebuie făcute anumite modificări pentru că România nu va putea îndeplini toate obligațiile asumate până la 31 decembrie”, a declarat Băsescu.
O misiune a Fondului Monetar Internațional se va afla în România în perioada 28 octombrie-9 noiembrie, la solicitarea președintelui Traian Băsescu, pentru a doua revizuire a acordului stand-by, dar ar putea fi nevoie și de o altă delegație care să discute cu noul Guvern, a anunțat instituția.
România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
La începutul lunii mai, FMI a virat prima tranșă din împrumut, care a intrat la rezerva BNR, iar în luna septembrie a acordat și banii aferenți celei de-a doua tranșe din împrumutul stand-by, din care jumătate au intrat la rezerva valutară a Băncii Naționale a României și jumătate în contul Trezoreiei statului aflat la BNR.
Cea de-a treia tranșă din împrumut are o valoare de 1,409 miliarde DST (aproximativ 1,5 miliarde euro) și ar urma să fie acordată în luna decembrie, în funcție de raportul celei de-a doua evaluări.