Boc vrea ca legea educației să intre în procedura parlamentară luni, când are loc BP al Camerei



Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că Executivul a fost convocat, luni, într-o ședință specială de Guvern pentru aprobarea legii educației, astfel încât aceasta să intre imediat în dezbatere parlamentară.
Anterior, surse oficiale au declarat agenției MEDIAFAX că Guvernul intenționează să se reunească, luni, în ședință, pentru a aproba proiectul legii educației.
„Luni dimineață avem o ședință specială de Guvern pentru aprobarea legii educației, astfel încât să intre în procedura parlamentară începând cu ziua de luni, când urmează să aibă loc Biroul Permanent al Camerei Deputaților”, a spus Emil Boc, la Senat.
El a precizat că ședința de Guvern a fost convocată luni „la prima oră”.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a precizat că ședința de luni, 12 aprilie, va începe la ora 8.00, iar proiectul de lege privind educația națională va fi transmis Parlamentului la finalul acelei reuniuni.
După ședința din 17 martie, premierul Emil Boc a anunțat că proiectul de lege privind educația națională a fost discutat și avizat de Guvern, într-o primă lectură, urmând să fie prezentat în dezbatere publică pentru o perioadă de două săptămâni, la finalul căreia va fi dezbătut din nou în Guvern în vederea aprobării finale.
Ulterior, Executivul a amânat adoptarea proiectului de lege, pentru a analiza propunerile avansate în vederea modificării actului nornativ.
Proiectul a fost discutat, miercuri, de reprezentanții ministerului de resort cu cei ai sindicatelor, iar joi va fi prezentat într-o nouă dezbatere.