Premierul Emil Boc și ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, au ajuns, marți, la Botoșani, unde urmează să participe la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premierul și ministrul Finanțelor au ajuns la Botoșani în jurul orei 13.00.
Ei participă, la sediul Prefecturii, la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, la care sunt prezenți și primari, reprezentanți ai DSVSA, ai DSP, ai Spitalului Județean, ai Poliției și Gărzii de Mediu.
Tot în cursul zilei de marți, premierul Emil Boc și ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, ar urma să ajungă și în județul Suceava, afectat, de asemenea, de inundațiile de săptămâna trecută. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, declara că premierul și ministrul Finanțelor ar urma să inspecteze modul în care a început reconstrucția locuințelor distruse de ape.
Aproximativ 2.500 de locuințe și gospodării din județul Botoșani au fost inundate, săptămâna trecută, de apele râurilor Prut, Siret, Jijia, Buhai și Miletin, iar peste 3.800 de persoane au fost evacuate și salvate, arată un bilanț al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În total, au fost evacuate din calea apelor 3.800 de persoane. Mai mult de jumătate dintre persoanele evacuate sau salvate, 2.820, provin din municipiul Dorohoi.