Pe termen mediu și lung

Boc: Pensiile nu vor mai fi plătite, dacă sectorul nu e reformat



Premierul Emil Boc Foto: CAPP
Premierul Emil Boc Foto: CAPP

Pensiile nu vor mai putea fi plătite în România pe termen mediu și lung, iar suma totală care va trebui transferată de la bugetul de stat către pensii va urca de la 1,7 miliarde euro la 4,6 miliarde euro, deoarece actualul sistem nu este sustenabil și trebuie revizuit, a declarat premierul Emil Boc.
El a arătat, într-un discurs susținut în Senat, că în aceste condiții deficitul cheltuielilor cu pensiilor va urca de la 3,1% din PIB la 6% din PIB.
„Pensiile parlamentarilor dispar, dar nu cred că acest lucru ne deranjează. Vremea privilegiilor a trecut, iar textul constituțional conform căruia toți sunt egali în fața legii trebuie aplicat și în privința pensiilor”, a spus Boc senatorilor.
Senatul a decis, luni, să-l invite, „instituțional” și constructiv, pe premierul Emil Boc la dezbaterile asupra proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice.
„Aș vrea să precizez că invitația este, evident, o invitație pe care o facem la modul instituțional, dar și la modul constructiv. Nu este vorba de o chestiune politică. Este necesar ca primul-ministru să fie prezent la un moment atât de important. Vă rog să-i transmiteți invitația noastră de a fi prezent în cadrul dezbaterii, când va considera că este util și posibil”, a declarat, luni, președintele Senatului, Mircea Geoană.