Boc: În 2011 e posibilă ajustarea salariilor dacă restructurarea și reforma vor continua



Premierul Emil Boc a declarat, la RRA, că este posibilă o ajustare a salariilor în 2011, dacă restructurarea și reforma vor continua, menționând că pentru anul viitor deficitul bugetar e prevăzut la 4,4%, fondul de salarii la 39 de miliarde de lei și reducerea numărului de bugetari la 1.290.000.
Prim-ministrul a explicat, într-un interviu difuzat, miercuri, de RRA, că pentru atingerea obiectivului de ajustare a salariilor trebuie menținut ritmul procesului de restructurare, iar reforma statului și politicile de corectare a dezechilibrelor macrobugetare trebuie continuate.
Emil Boc a arătat că pentru 2011 sunt prevăzute un deficit bugetar de 4,4%, un fond de salarii de 39 de miliarde de lei și reducerea numărului de bugetari la 1.290.000.
Premierul a declarat că, dacă aceste coordonate vor fi respectate, „se poate vorbi de o recuperare de către bugetari a pierderilor salariale din anul 2010”. „În anul 2008 când am preluat guvernarea erau 1.396.000 de bugetari, în martie 2010 erau 1.360.000 de bugetari. Prin procesul de restructurare pe care l-am demarat în acest an deja au fost adoptate acte normative în Guvern pentru disponibilizarea unui număr de 75.000 de bugetari până în acest moment și alte 14.000 de posturi vacante”.
„Deci în acest context ne încadrăm în cifra care stă la baza bugetului pentru 2011 cu mențiunea că procesul de restructurare nu s-a încheiat. În condițiile unui număr de bugetari care va sta la baza alcătuirii bugetului pentru 2011 se poate vorbi de o recuperare de către bugetari a pierderilor salariale din anul 2010”, a declarat Emil Boc, citat de RRA.
Premierul a adăugat că este de așteptat ca în 2011 Romania să înregistreze o creștere economică „de până la 2%”, potrivit prognozelor realizate de FMI și Comisia Europeană. „Deja în urma rezultatelor muncii noastre practic în 2011 se poate vorbi de creștere economică și nu spune asta Guvernul României, pentru ca am putea fi acuzați de optimism nefondat, o spun FMI, CE și cei care, pe baza prognozelor făcute arată că România va avea o creștere economică de până la 2% în 2011”.
„Asta înseamnă că rodul muncii noastre de acum se va vedea în 2011, 2012 și în anii următori, când aceste măsuri dureroase își vor arăta efectul”, a spus prim-ministrul.
Emil Boc a mai declarat că Ordonanța 58, de modificare a Codului fiscal, are ca obiective lărgirea bazei de impozitare și diminuarea evaziunii fiscale în domeniu, menționând că există 10,8 milioane de români care nu plătesc contribuții de sănătate. „Există 10,8 milioane de români care nu plătesc contribuții de sănătate, dar vrem o sănătate performantă. Și atunci avem nevoie de o lărgire a bazei de impozitare la aceia care până acum nu plăteau dar desfășurau activități economice”, a spus Boc.
El s-a referit și la o posibilă viitoare colaborare la guvernare cu PNL, declarând că „este prematur și nu se poate trage o concluzie de acest fel.
„N-am ascuns niciodată faptul că după alegerile prezindențiale din 2009 am fost primul care a propus Partidului Național Liberal colaborarea la actul de guvernare. Deci din acest punct de vedere, colaborarea punctuală de ieri (marți, la Senat, n.r.) nu reprezintă un lucru nou sub soare, este doar o continuare a unei politici pe care am început-o în 2008”, a adăugat primul ministru.