Membrii Executivului vor avea o „consultare” cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Fondului Monetar Internațional după finalizarea ședinței de Guvern, a declarat miercuri primul-ministru Emil Boc, la începutul reuniunii săptămânale a Guvernului.
„De la ora 17:30 membrii Cabinetului o să aibă o discuție, o consultare, cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Fondului Monetar Internațional, după finalizarea ședinței de Guvern”, a declarat premierul Boc, confirmând astfel informațiile difuzate de agenția MEDIAFAX.
Surse guvernamentale declaraseră anterior agenției MEDIAFAX că primul-ministrul Emil Boc și miniștrii cabinetului său se vor întâlni cu delegația Fondului Monetar Internațional miercuri, la Palatul Victoria, în jurul orei 17:30, după ședința Executivului.
O delegație a Fondului Monetar Internațional (FMI) se află, din 28 iulie, la București, pentru prima evaluare a acordului stand-by, discuțiile urmând să se încheie luni.
România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, de 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.