Premierul Emil Boc a declarat, ieri, la Sibiu, că în septembrie se va lua în discuție deblocarea posturilor din sistemul sanitar, fără a preciza însă câte posturi intenționează să deblocheze, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat de jurnaliști, în timpul unei vizite pe șantierul centurii Sibiului, ce intenții are în legătură cu deblocarea posturilor din sistemul sanitar, premierul Emil Boc a răspuns că problema va fi luată în discuție în luna septembrie.
„În luna septembrie vom discuta exact ce se va întâmpla, până atunci nu mai fac niciun fel de declarație pe această problemă”, a afirmat Emil Boc.
Când i s-a spus că Ministerul Sănătății a anunțat că are nevoie de deblocarea a 5.000 de posturi, premierul a răspuns că acest lucru nu se va putea rezolva, deoarece toate ministerele „au tot felul de solicitări”.
Ministrul Sănătății a solicitat, miercuri, în ședința Guvernului, deblocarea a 5.000 de posturi necesare sistemului medical, dar premierul a spus că nu se poate debloca decât un post la șapte eliberate, ceea ce înseamnă 1.000, iar eventuale suplimentări vor trebui negociate în toamnă cu FMI.
Surse oficiale au declarat agenției MEDIAFAX că ministrul Sănătății, Cseke Attila, a prezentat o informare în care a arătat că necesarul de angajări în sistemul medical este de circa 5.000 de cadre medicale.
„Premierul a acceptat deblocarea posturilor doar conform principiului o angajare la șapte posturi eliberate și a arătat că, dacă în urma analizelor Ministerului Sănătății, va fi nevoie de deblocarea altor posturi, va trebui să se negocieze cu Fondul Monetar Internațional, în toamnă, când reprezentanții instituției vor reveni la București”, au precizat sursele citate.
Potrivit acelorași surse, în condițiile respectării angajamentelor asumate cu FMI și a aplicării principiului o angajare la șapte posturi eliberate, nu vor putea fi deblocate decât 1.000 de posturi în sănătate.
Premierul Emil Boc declarase, marți, că deocamdată în sistemul medical nu se poate angaja decât o persoană la șapte posturi eliberate, arătând că în urma cererii ministrului Sănătății de deblocare a angajărilor în sistem a cerut o reevaluare a tuturor posturilor disponibile ca urmare a restructurării.
Întrebat dacă se opune reluării angajărilor în sănătate, premierul Boc a spus că nu se opune nici unei proceduri legale, dar că pentru a fi deblocate posturi în sistemul medical trebuie analizate mai întâi rezultatele restructurării în acest domeniu.
„În acest moment există posibilitatea ca unul din șapte să se angajeze potrivit procedurilor legale și acest lucru se derulează. Am cerut să se facă o reevaluare per sistem și să se vadă, în urma aplicării prevederii legale a angajării unul din șapte, câte posturi sunt disponibile, să se acorde acolo unde sunt probleme de sistem, iar după aceea vom discuta, în urma finalizării procesului de restructurare, etapa 1 septembrie, ce resurse umane putem avea, pentru că nu poți, pe de o parte, să faci o restructurare și, pe de altă parte, să facem angajări în același timp”, a declarat Emil Boc.
Propunerea ministrului Sănătății de deblocare a posturilor a fost făcută în urma incendiului care a avut loc în 16 august, la Secția de Terapie Nou-Născuți de la Maternitatea Giulești, în urma căruia cinci bebeluși au murit și șase sunt răniți grav.