Boc consideră că gestionarea problemei romilor este obligația României, dar și a celorlalte state



Premierul Emil Boc consideră că modul în care autoritățile de la București gestionează problema romilor nu afectează intrarea țării în spațiul Schengen și apreciază că România are o obligație comună împreună cu toate celelalte țări europene în acest domeniu.
Întrebat, miercuri, de presă dacă apreciază că modul în care este rezolvată problema romilor afectează intrarea în spațiul Schengen, Boc a răspuns negativ și a arătat că obligația în privința problemei romilor este una comună, a României împreună cu toate celelalte țări europene.
Solicitat totodată să comenteze afirmațiile secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, referitoare la faptul că nu a numit un secretar de stat pentru problemele romilor, premierul a răspuns că Valentin Mocanu, din cadrul Ministerului Muncii, este secretarul de stat desemnat pentru problematica romilor.
Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, a declarat, într-un interviu acordat RFI, că premierul român i-a promis „cu greu”, în luna februarie, că va numi un secretar de stat pe tema integrării romilor, ceea ce nu a făcut.
Pe de altă parte, Lellouche a admis că, deși există un plan de ajutorare a romilor români din Franța să se întoarcă în România, mulți dintre beneficiarii acestui program revin pe teritoriul francez.
El a adăugat că „Europa nu înseamnă că ai dreptul să faci trafic pe spinarea copiilor”.
„Nu e bine nici pentru imaginea României. E scandalos. Am văzut pe un mare bulevard în Paris copii folosiți pentru cerșit. Iarna trecută am cerut arestarea unui cuplu care cerșea cu un copil ce avea mai puțin de un an. Era o mamă falsă care cerșea cu un bebeluș și era însoțită de un tip care avea sute de euro asupra lui! Nu suport să văd copii maltratați pe străzile Parisului. Sunt scandalizat. Cred că țările care intră în Europa sunt responsabile de cetățenii lor”, a comentat oficialul francez.
Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, a făcut apel, luni, la o acțiune europeană împotriva infracțiunilor comise de romi, inclusiv de cei români, a informat cotidianul Le Monde, în ediția electronică de luni.
Guvernul francez a ridicat la nivel european preocupările sale referitoare la delincvența romilor. Pierre Lellouche a adăugat un punct pe agenda miniștrilor europeni de Externe, la reuniunea de luni. „Nu este vorba despre stigmatizarea unei comunități sau a unor state. Dar ne confruntăm cu o problemă reală și a venit vremea să ne ocupăm de ea”, a declarat luni Lellouche.
Există 11 milioane de romi în Europa și nouă milioane au pașaport al UE, a afirmat secretarul de stat francez, subliniind că principala responsabilitate le revine țărilor de origine ale acestor persoane. România este vizată în mod special, a precizat Le Monde.
La rândul său, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, luni, după încheierea CAE, că i-a explicat secretarului de stat francez Pierre Lellouche, că cei 9 milioane de romi la care s-a referit în CAE desfășurat luni sunt cetățeni europeni a căror libertate de mișcare nu poate fi îngrădită.
Pe de altă parte, cotidianul francez Le Monde a publicat, marți, un comentariu în care apreciază că declarațiile unor oficiali creează, în Franța, politici represive la adresa etnicilor romi, alimentând moduri de gândire arhaice și rasiste și putând conduce la violențe fizice.
Pierre Lellouche a făcut o vizită în România la jumătatea lunii februarie, la acea dată discutând inclusiv despre problematica romilor. Vizita sa a stârnit un val de critici la adresa ministrului român, Teodor Baconschi, care a spus, atunci, în declarații comune cu oficialul francez: „Avem niște probleme fiziologice, naturale, de infracționalitate în sânul unora dintre comunitățile românești, în special în rândul comunităților cetățenilor români de etnie romă”.