Guvernul va sista transferul de fonduri către bugetele locale în cazul în care administrațiile nu modifică până la jumătatea lunii august organigramele structurilor locale, conform deciziei Executivului de reducere a numărului de posturi în sistemul public, a declarat, ieri, premierul Emil Boc.
El a amintit, în videoconferința cu prefecții, că data de 16 august este termenul limită până la care autoritățile locale trebuie să adopte noile organigrame.
„Dacă nu se face, le tăiem banii. Asta este singura sancțiune. Nu mai primesc bani din cotele defalcate, de la București, și atunci să vedem cum se vor descurca consiliile județene sau primăriile cu propriii lor bani, dacă nu fac acest proces de restructurare”, a spus Boc.
Premierul a precizat că organigramele trebuie să fie trimise spre avizare la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Explicații pentru creșterea cheltuielilor locale cu bunurile și serviciile
Premierul Emil Boc a cerut prefecților ca, în termen de o săptămână, să transmită Ministerului Administrației și Internelor explicații pentru creșterea la nivel local a cheltuielilor cu bunurile și servicii în primele șase luni ale acestui an.
El a spus prefecților că execuția bugetară pe primele șase luni ale acestui an relevă o reducere cu 1,7% a cheltuielilor cu bunurile și serviciile, dar că, defalcat, există o discrepanță uriașă între nivelul cheltuieli la nivel național și cel de la nivel local.
„Pe bugetul general consolidat, format din bugetul central și din celelalte bugete, locale și altele, reducerea este de 1,7%. Dar dacă ne uităm pe componente, putem observa că în timp ce la bugetul de stat, adică de la partea națională, reducerea de cheltuieli cu bunuri și servicii este de 28%, pe bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale avem o creștere de 9,7%. Vă cer să vă implicați și să vedeți în ce constă creșterea cu 9,7% a cheltuielilor cu bunuri și servicii la nivelul bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale”, a spus Boc prefecților.
Premierul le-a cerut acestora să se consulte cu direcțiile de finanțe publice și, în interval de o săptămână, să transmită explicații la MAI privind creșterea cheltuielilor cu bunuri și servicii.